Cel mai bun atacant din România, în opinia lui Hagi, desființat de Dumitru Dragomir. Ce a spus ”Corleone”

Ioan Valentin Oprea 30.08.2023, 23:53
Cel mai bun atacant din România, în opinia lui Hagi, desființat de Dumitru Dragomir. Ce a spus ”Corleone”

Dumitru Dragomir îi dă sfaturi lui Edi Iordănescu, înainte de dubla decisivă din septembrie, cu Israel şi Kosovo.

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal crede că Alexandru Mitriţă şi Louis Munteanu nu merită să fie convocaţi pentru aceste două partide de pe teren propriu ale echipei naţionale a României.

Cel poreclit „Oracolul din Bălceşti” a fost complet dezamăgit de modul în care s-au prezentat Mitriţă şi ceilalţi coechipieri ai săi în ultima etapă din Superligă şi cere selecţionerului Edi Iordănescu să nu apeleze la serviciile jucătorului oltean.

Ce Mitriță?! Parcă erau din curtea școlii. Mitriță nu e genul meu de jucător, nu l-aș lua la națională”, a răspuns, fără să stea deloc pe gânduri, Dragomir, la Fanatik, atunci când a fost întrebat dacă Mitriţă reprezintă o soluţie pentru prima reprezentativă.

Louis Munteanu, starul lui Hagi, necopt pentru naţională

Chiar dacă a marcat două goluri împotriva Craiovei, Louis Munteanu nu e încă pe placul fostului şef de la LPF. „Corleone” crede că fotbalistul legitimat la Fiorentina este încă necopt şi nu poate face faţă ocurilor cu o miză atât de mare.

Nici pe Louis Munteanu nu l-aș chema la națională. E prea crud, trebuie să mai joace puțin la Hagi și după aceea vine”, şi-a expus Dragomir punctul de vedere.

Un alt junior Under 21 a intrat, pe de altă parte, în graţiile „Oracolului din Bălceşti”. Andrei Borza, fost jucător al Farului Constanţa, actualmente aflat în curtea Rapidului, e văzut drept o soluţie ideală pentru flancul drept al defensivei tricolore.

Andrei Borza e, în viziunea lui Dragomir, prima opţiune pentru această poziţie. În imediata sa apropiere, vine şi apărătorul lateral de la CSU Craiova, Nicuşor Bancu.

Ca vârf de atac, l-aș chema pe Alibec și aș juca titular cu fundașul drepta de la Rapid, Borza, dar și Bancu e jucător bun”, a mai completat Dragomir.

Iordănescu nu a definitivat lista

Edi Iordănescu a anunţat, până în prezent, doar lista preliminară a stranierilor. Deşi s-au trannsferat, în această vară, în Qatar, Andrei Burcă şi Denis Alibec rămân în continuare în planurile fiului „Generalului”.

După scandalul din luna martie declanşat de Gică Hagi, Iordănescu jr. nu l-a mai sărit de această dată din schemă pe Ianis Hagi, cu toate că acesta nu a bifat decât foarte puţine minute la Glasgow Rangers.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622