Covăsnenii au reuşit o calificare en-fanfare în play-off după ce au obţinut abia a doua victorie din acest an 2023. Hermannstadt era precedenta victimă a roş-albilor din Sfântu Gheorghe.
Dar fotbaliştii lui Bergodi nu se pot bucura prea mult pentru succesul entuziasmant. Duminică încep deja play-off-ul pe terenul Farului.
„A fost o primă repriză de mare intensitate cu tot ce trebuie când joci un meci de fotbal, trebuie felicitaţi băieţii că au făcut ceva deosebit pentru club. Jucătorii au dat totul şi dpdv tehnic şi dpdv tactic, ne-am întors la sistemul nostru de dinainte de Crăciun. Am analizat jocul adversarilor, am avut agresivitate, curaj, au fost goluri frumoase.
Nu e uşor să joci cu inteligenţă şi echilibru, nu le-am spus nimic special. Sincer suntem un pic departe de celalalte echipe, nu e uşor pentru noi, dar vom juca cu lejeritate, liber de presiune. E greu să ajungem pe locul 3, ca să prindem acel baraj pentru Europa, mai degrabă prin Cupa României putem ajunge în cupele europene”, a fost declaraţia lui Cristiano Bergodi la finalul jocului de la Sfântu Gheorghe.
Sepsi este pentru a treia oară în play-off. La ultima prezenţă, formaţia patronată de Laszlo Dioszegi a terminat pe locul 4.
„Nu ştiu dacă se putea câştiga mai clar meciul ăsta. Am intrat de la început foarte hotărâţi, nu am fost de la finala Cupei aşa motivaţi. Nu ştiu dacă au avut o ocazie clară de gol. Cred că noi am câştigat toate duelurile, au avut încredere că vor reuşi să îşi facă jocul, dar nu le-a ieşit.
Putem în play-off să sperăm la un loc cât mai sus, locul 3 ne gândim, sunt convins că vom putea să obţinem victorii. Mergem cu încredere la Farul. Eu am avut nişte evoluţii mai slabe, mă simţeam puţin vinovat dacă ratam calificarea în play-off au fost acele meciuri în care am luat roşu şi am ratat nişte puncte”, a transmis Păun.
Aganovic şi-a înscris şi el numele pe lista marcatorilor în una dintre serile aproape perfecte ale echipei sale din acest sezon. Croatul i-a amendat pe cei care înaintea partidei nu le dădeau şanse pentru a avea câştig de cauză.
„Superb sentimentul, meritam locul ăsta, suntem mai buni decât ei, păcat că unii spuneau că Sepsi nu este echipă bună. Dacă eram ca astăzi în unele meciuri nu aveam emoţii la play-off. Eram motivaţi, bine montaţi, ştiam că scorul la masa verde era 3-0, dar din păcate pentru ei e un scor mai mare acum.
Bahassa era prea nervos, s-a certat cu toată lumea, bad loser se spune. Cred că putem face lucrurile bune, avem capacitate, avem echipă bună individual”, au fost cuvintele mijlocaşului.