Cea mai tare fotografie cu Ianis Hagi. Sora sa, Kira, l-a dat de gol. Cum arăta când era mic și ce mesaj i-a scris

Alex Matei 22.10.2023, 18:14

Ianis Hagi a împlinit azi 25 de ani, iar fiul lui Gică Hagi (58 de ani) a fost asaltat de foarte multe mesaje, atât din familie, cât și de la echipa de club, Alaves (oficiali și suporteri).

Hagi jr a primit însă și un cadou special, care face deliciul publicului. Kira Hagi, sora sa, a postat, pe contul ei oficial de pe social media, o fotografie de colecție în care apar cei doi, dar când erau foarte mici.

Kira Hagi, mesaj emoționant pentru Ianis, de ziua lui

”La mulți ani celui mai bun frate din lume”, a scris Kira Hagi. Ianis, extrem de emoționat, i-a răspuns prin niște emoticoane cu inimă roșie.

”Nu lăsau lucrurile valoroase la vedere”. Ianis Hagi, dezvăluiri incredibile la împlinirea a 25 de ani

Ianis Hagi a cochetat încă din copilărie cu fotbalul, atunci când partenerul său de joacă era Nicolas Popescu, nimeni altul decât fiul fostului mare internațional Gheorghe Popescu. În ciuda faptului că nu a fost un copil problematic, jucătorul recunoaște cum era pus la punct, în momentul în care greșea, de către familia sa.

”Chiar nu am fost un copil cu probleme, neastâmpărat. Cu mine lucrurile erau simplu de gestionat: dacă voiai să fiu cuminte, să ascult ce mi se spune, îmi luai mingea! Și gata, se rezolva într-o secundă! Făceam orice ca să am mingea înapoi.

Tot de ea se leagă poate și episoadele când îmi mai necăjeam familia, că tot jucând fotbal prin casă, prin curte, peste tot, mai spargi lucruri. Când mergeam la bunici, nici nu prea lăsau lucrurile valoroase la vedere (râde). Că eram patru și era riscul mai mare. Mergeam cu sora mea, Kira, și cu verișorii mei, Maria și Nico. Doar eu cu Nico jucam fotbal, am încercat și toți patru, dar nu prea mergea (râde).”, a spus Ianis Hagi, pentru Prosport.

Debut în fotbalul mare la 16 ani

La fel ca și Nicolas Popescu, Ianis Hagi este produsul Academiei Gheorge Hagi. Tatăl său l-a debutat la Viitorul la vârsta de 16 ani, pe data de 5 decembrie 2014, într-un duel pierdut cu scorul de 1-2, contra celor de la FC Botoșani.

Titular incontestabil în ediția următoare, mijlocaș ofensiv avea să fie vândut de formația constănțeană la Fiorentina, în vara anului 2016, pentru suma de 2 milioane de euro. Acesta nu s-a adaptat în Italia, motiv pentru care Gică Hagi îl transfera definitiv în ianuarie 2018, pentru 2.8 milioane de euro.

În România a reușit să-și ridice din nou nivelul, astfel că a fost chemat, în premieră, și la echipa națională, unde și-a făcut debutul într-o victorie contra Lituaniei, scor 3-0, din Nations League.

În vara anului 2019, Viitorul l-a cedat la Genk, pentru 4.7 milioane de euro, însă belgienii l-au împrumutat după doar un sezon la Rangers, formație ce și-a asigurat serviciile acestuia, pentru 3.5 milioane de euro.

În prezent, Ianis Hagi evoluează sub formă de împrumut în La Liga, la Alaves, acolo unde deja a bifat 6 apariții în această stagiune, majoritatea din postura de titular.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622