Ana Maria Tănasie, una dintre extremele stângi de bază ale echipei naționale de handbal feminin a României, și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă la doar 29 de ani.
După o carieră marcată de succese importante, printre care medalia de bronz la Campionatul Mondial din 2015, Tănasie a decis să înceapă un nou capitol al vieții, departe de terenul de handbal. Fosta jucătoare promovează în prezent un centru de limbi străine, „Elite Learning”, cu sediul în București.
Ana Maria Tănasie a făcut parte din generația care a obținut ultima mare performanță pentru handbalul feminin românesc: locul 3 la Mondialul din 2015. De-a lungul carierei sale, Tănasie a trecut pe la echipe de tradiție din handbalul românesc, printre care HCM Baia Mare, unde a cucerit titlul în „Liga Florilor” în sezonul 2013/2014. De asemenea, și-a adăugat în palmares o Cupă a României și două Supercupe, devenind una dintre jucătoarele apreciate din campionatul intern.
De-a lungul carierei, extrema stângă a evoluat și pentru echipe precum HC Zalău, SCM Craiova, HC Dunărea Brăila și Măgura Cisnădie. Ultimul tricou pe care l-a îmbrăcat a fost cel al formației Minaur Baia Mare, de unde s-a retras în vara anului 2023.
După retragerea din activitatea sportivă, Ana Maria Tănasie a ales să se dedice unui nou proiect, de această dată în afara domeniului sportului. Fosta handbalistă promovează acum „Elite Learning”, un centru de limbi străine, semn că și-a găsit o nouă pasiune. Cu sediul în București, centrul se adresează celor care doresc să învețe limbi străine la nivel profesionist.
„După o carieră frumoasă în handbal am ales un alt drum, nu este despre sport… Îmi doresc să rămâneți lângă mine în noul proiect, cu siguranță o să vă surprind plăcut!”, a scris Tănasie pe rețelele de socializare, exprimându-și entuziasmul pentru această nouă etapă a vieții sale.
Anul trecut, când încă evolua pentru Minaur Baia Mare, sportiva a decis să deschidă și o sală de fitness, demonstrând astfel abilități antreprenoriale și dorința de a rămâne activă într-un alt mod.
Decizia de a pune capăt carierei sportive nu a fost una ușoară pentru Ana Maria Tănasie, care a transmis un mesaj plin de emoție în momentul retragerii. Fosta handbalistă a recunoscut că a fost extrem de dificil să se despartă de sportul care i-a oferit atât de multe satisfacții de-a lungul anilor.
„Cele mai grele sentimente din viața mea, n-am crezut că va fi atât de greu. E cumplit să renunț la handbal! A fost foarte greu să iau această decizie. Am luat-o pentru că îmi doresc să am o familie, trebuie să am o familie, dar mă alin cu faptul că în lot este pe postul meu Denisa (n.r. Romaniuc), sunt foarte multe tinere care vin din urmă și o să trăiesc prin ele”, a declarat Tănasie, citată de 24news.ro.
Ana Maria și-a exprimat și regretul că nu a putut să se bucure pe deplin de fiecare moment pe teren: „Acum realizez că orice moment a fost frumos, indiferent de ceea ce s-a întâmplat. Ar fi trebuit ca în momentele grele să zâmbesc, să nu sufăr, să nu am supărări și să mă fi bucurat de handbal”.
Pe lângă cariera sportivă și proiectele antreprenoriale, Ana Maria Tănasie și-a găsit fericirea și în viața personală, căsătorindu-se recent.