Cea mai cruntă iarnă pentru Gică Hagi. „Acum ce facem, ne băgăm sub masă?”

Gabriel-Alexandru Ioniță 31.12.2021, 08:17
Cea mai cruntă iarnă pentru Gică Hagi. „Acum ce facem, ne băgăm sub masă?”

Gică Hagi a făcut dezvăluiri de senzație în cartea scrisă de jurnalistul Grigore Cartianu și intitulată chiar „Hagi”. Printre altele, „Regele” a povestit și despre teroarea sub care a avut loc primul Revelion după căderea regimului comunist.

Cum a petrecut Gică Hagi primul Revelion după căderea regimului comunist, eveniment ce se anunțase a fi unul sângeros

La doar câteva zile după uciderea cuplului Ceaușescu, atmosfera în țară, și în București în special, era una extrem de tensionată și învăluită în frică. Se auzeau tot felul de zvonuri conform cărora oamenii fideli lui Nicolae Ceaușescu, care rămăseseră în structurile armate, urmau să răzbune uciderea dictatorului chiar la trecerea în anul 1990.

Stăruia o teamă teribilă. Toată lumea vorbea de o baie de sânge, care urma să fie provocată, la miezul nopții, de forțele fidele regimului Ceaușescu. Clubul Steaua își avertizează jucătorii să stea cât mai ascunși, pentru că teroriștilor – termen la modă în acele zile – le-ar putea trece prin cap să-i ia ostatici, ca să aibă monedă de schimb pentru eliberarea altor teroriști. Mai muriseră și alți doi rugbiști, tot de la Steaua, Radu Durbac și Florică Murariu”, a notat jurnalistul în cartea sa potrivit gandul.ro.

Sportivii legitimați la Clubul Sportiv al Armatei Steaua ar fi fost deci printre principalii vizați de „teroriști” în acele momente. Era și cazul lui Gică Hagi și Gabi Balint. Cei doi petreceau Revelionul în apartamentul „Regelui” din zona Piața Galați din București.

Cum a detensionat „Regele” atmosfera în acea noapte

Gabi Balint a povestit în amănunt scena care s-a petrecut exact la miezul nopții. Atunci, în tăcerea asurzitoare provocată de spaima cumplită a acelor momente, Gică Hagi a ajutat la detensionarea celor prezenți, care și-au continuat ulterior petrecerea liniștiți până dimineață, după ce au văzut că pericolul la care se gândeau s-a dovedit a fi doar o alarmă falsă.

La ora 12.00, ne uitam unii la alții, fără să știm ce ne așteaptă. Gică a spart tăcerea, care devenise apăsătoare: «Acum ce facem, ne băgăm sub masă?» Am râs toți, dar cam forțat. Pe fiecare ne-a trecut un fior. Însă odată depășit acel moment, ne-am distrat până dimineața”, a povestit Balint în cartea lui Grigore Cartianu.

Cum îl plătește patronul Gică Hagi pe antrenorul Gică Hagi. „A cerut bonusuri de performanță”

Cum l-a convins Gică Hagi pe Răzvan Burleanu: „În urma unui monolog de 2 ore!”

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622