Răzvan Burleanu a reușit să se „infiltreze” în lumea bună a fotbalului mare. Astfel, românul este „în cărți” pentru a deveni președinte la UEFA, un scenariu cât se poate de serios.
Gabriel Bodescu, secretarul general FRF, a făcut noi comentarii pe marginea acestui subiect, după ce presa din Anglia a anunțat posibila ascensiune a lui Răzvan Burleanu, actual șef la FRF, fost președinte al Federației de Minifotbal.
Bodescu susține că Burleanu este foarte bine văzut de oficialii din fotbalul internațional și că în țara noastră e „linșat” fără motive solide.
„Eu nu știu de o intenție pe termen scurt a președintelui FRF de a candida la UEFA, dar vă spun sincer că este foarte apreciat acolo. A fost declarat cel mai bun manager sportiv din Europa, are o relație strânsă cu toți membrii din organizație.
Când delegația noastră merge acolo, cam toată lumea vine să ne salute. El este membru în Comisia Executivă și se știe cu toată lumea. Numai la noi este contestat. Se spune că nu am avut calificări? Păi, din 2014 am avut 8-9 calificări la echipele naționale dintre care, ce-i drept, doar două la naționala de seniori, dar trebuie să se ia în considerare tot ce s-a construit.
Până la această campanie, am avut doar un singur jucător între 26 și 30 de ani, pe Nicușor Stanciu, restul erau sub această vârstă sau peste. Am schimbat generațiile la națională, asta a luat timp.
Îl mai votau la UEFA drept președinte al Comisiei de Media dacă nu era Burleanu apreciat? Dar aici, la noi, hai să-l linșăm!”, a comentat Bodescu, pentru site-ul iAmSport.
Slovenul Alksander Ceferin își va încheia cel de-al treilea mandat consecutiv la vârful UEFA în 2027. Până atunci, acesta are în plan modificări legislative, posibilitatea ca această funcție să nu mai fie limitată la trei mandate pentru fiecare președinte.