Ce spune Neluțu Varga despre Mandorlini, după ce a fost anunțată venirea lui Adrian Mutu la CFR Cluj

Bogdan Solomon 27.12.2023, 14:40
Ce spune Neluțu Varga despre Mandorlini, după ce a fost anunțată venirea lui Adrian Mutu la CFR Cluj

Despărțirea de Neftchi Baku a reaprins zvonurile potrivit cărora Adrian Mutu ar urma să revină în Superliga, la CFR Cluj, în locul lui Andrea Mandorlini. Neluțu Varga a oferit, însă, o reacție care nu mai lasă loc de interpretări.

Ardelenii au încheiat anul 2023 cu o victorie categorică, scor 4-0, chiar în fața rivalei din oraș. Golurile au fost înscrise de Karlo Muhar (2), Daniel Bîrligea (41) și Philip Otele (77, 86).

Neluțu Varga, mesaj ferm după ce a fost anunțată venirea lui Adrian Mutu la CFR Cluj

Concret, Varga a dat asigurări că Andrea Mandorlini va fi pe banca echipei și în ultima parte a stagiunii. În luarea deciziei au avut o contribuție importantă și jucătorii, întrucât și-au exprimat dorința de a continua alături de italian.

Acesta va avea, însă, obligația de a cuceri titlul. Șansele sunt intacte, având în vedere că liderul FCSB are doar opt puncte avans în momentul de față.

„(n.r. despre zvonurile că Adrian Mutu l-ar înlocui pe Andrea Mandorlini) Ştiu, dar rămâne. Nu pot să îi fac asta, dacă echipa îl doreşte. Şi să îl dau afară acum… Deocamdată e pe locul doi. Ne facem treaba şi sperăm să luăm titlul”, a declarat Neluțu Varga pentru as.ro.

Francezii au răbufnit după ce Mutu a fost demis de Neftchi Baku

În ceea ce-l privește pe Adrian Mutu, anunțul privind demiterea de la Neftchi Baku a stârnit reacții dure în presa franceză. Azerii au fost puși la zid pentru modul în care au procedat, având în vedere că tehnicianul tocmai se întorsese în România pentru a-și conduce mama pe ultimul drum.

„Credem că e mai rău decât ce a trăit Tuchel când a fost demis de PSG pe 24 decembrie. Fost jucător la Parma, Chelsea, Fiorentina și Ajaccio, Mutu și-a încheiat cariera în 2016 și acum e antrenor.

Pe locul trei în campionat, fosta lui echipă era la 13 puncte în spatele liderului Qarabag. Asta i-a fost fatal, iar clubul a anunțat despărțirea printr-un comunicat de presă. Pe lângă faptul că asta s-a întâmplat în Ajunul Crăciunului, Mutu abia ce și-a pierdut mama în urmă cu doar câteva zile și anunțul a fost făcut chiar în ziua înmormântării.

N-a fost tocmai o dovadă de eleganță din partea echipei din Azerbaidjan. Trecerea în anul 2024 îi va face lui Mutu mult bine, având în vedere cum s-a încheiat anul curent pentru el”, au scris cei de la footmercato.net.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622