Ce spune Ilie Poenaru, după ce i-a ”furat” un punct CFR-ului: ”Vom pune probleme mari”

Iosif Pintilie 10.10.2022, 23:09
Ce spune Ilie Poenaru, după ce i-a ”furat” un punct CFR-ului: ”Vom pune probleme mari”

UTA Arad i-a ”furat” un punct CFR-ului, într-un duel jucat pe teren propriu. Ilie Poenaru a obținut astfel primul punct în campionat, după două înfrângeri consecutive. UTA ajunge pe locul nouă în Liga 1, după 13 etape.

CFR a deschis scorul în prima repriză prin Boateng, însă campioana s-a văzut egalată în startul reprizei secunde, după autogolul lui Kolinger. Pe final, UTA a rămas în 10, după ce Isac a luat două cartonașe galbene încasate în trei minute.

Ilie Poenaru, mulțumit după egalul cu CFR

Antrenorul UTA-ei Arad, Ilie Ponearu, s-a declarat mulțumit de elevii săi, după meciul jucat împotriva campioanei.

”Este important că am înțeles că trebuie să suferim în anumite momente și că trebuie să ne sacrificăm. Numai așa putem reuși: prin spirit, prin atitudine, prin grup unit. De aici, este un punct de plecare. Cred că am jucat de la egal la egal, chiar dacă și ei au avut în prima repriză câteva ocazii. Să ai cu CFR undeva la 12 corner, să înscrii și să ai și ocazii periculoase, eu cred că este bine. Este un punct de moral și de încredere.

Și eu am crezut că rezolv această problemă, dar am anumiți jucători care își pierd marcajul. Unii nu au fost obișnuiți să facă marcaj, iar acum sunt supuși la acest lucru. Trebuie să mai lucrăm

Este o echipă redutabilă. Au câștigat cinci campionate cu goluri din faze fixe. Este arma lor și o fac foarte bine. Au talie, sunt puternici, au timing (n.r. – sincronizare). O fracțiune de secundă de neatenție și îți marchează gol. Trebuie să fim mult mai atenți și mai responsabili.

Dacă avem aceeași constanță ca în meciul de astăzi și rămânem modești și muncim este clar că vom putea pune probleme mari și să fim mai sus decât suntem acum. Asta ne dorim, să luăm meci cu meci. Nu avem timp de declarații, supărări sau alte lucruri, trebuie să muncim zi de zi, să fim modești în continuare.

Este disciplină tactică. Mai sunt anumite momente în care mai scârțâie, dar este disciplină tactică, este disciplină în vestiar și asta este cel mai important”, a declarat Ilie Poenaru, la finalul partidei cu CFR Cluj.

Paul Anton: ”Fotbalul ne-a mulțumit”

Paul Anton, transferul-surpriză al UTA-ei din această vară, este încântat, după ce echipa lui a scos un punct împotriva campioanei.

„Suntem foarte mulțumiți de spiritul arătat, trebuia să-l regăsim pentru că nu l-am avut în unele meciuri. Am avut atitudine bună, am încercat să mergem peste adversar. Și totuși, am jucat cu CFR.

Până la urmă, fotbalul ne-a răsplătit. Dacă continuam să jucăm 11 la 11, cine știe? Sau chiar consider eu că a fost o fază în care s-a judecat în manieră diferită, dar asta este, avem un punct, dar sperăm să urcăm.

Trebuie să o iau pas cu pas, să am răbdare, asta a fost ideea, nu cunoșteam echipa, traseele, ce dorește Mister de la noi, dar sper să cresc de la meci la meci și să îndeplinim obiectivele.

Bineînțeles că cine nu și dorește să joace cu asemenea public? Te motivează, este frumos, pentru asta e fotbalul.

E un campionat foarte echilibrat, urci două-trei locuri dacă câștigi un meci și apoi cobori dacă pierzi. Asta cred că dă frumusețe campionatului, care este peste ceea ce am lăsat eu când am plecat”, a spus Paul Anton.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622