Ce spune antrenorul Ovidiu Burcă înaintea debutului în Superliga. Dinamo – Universitatea Craiova va fi LIVE pe playsport.ro în comentariul lui Ilie Dobre
Dinamo debutează în Superliga, acasă, cu Universitatea Craiova, pe stadionul Arcul de Triumf. Partida va avea loc luni, de la ora 21:30 și va fi LIVE pe playsport.ro în comentariul inegalabil al lui Ilie Dobre.
Ovidiu Burcă nu este îngrijorat de faptul că adversarii au de partea lor experiența și un lot mai valoros pe hârtie, ba chiar antrenorul câinilor a declarat, la conferința de presă premergătoare partidei, că este foarte încrezător în forța elevilor săi.
Ovidiu Burcă: ”Ne dorim să câștigăm mâine, așa e la Dinamo”
Promovarea lui Dinamo în Liga 1, din urmă cu câteva săptămâni, i-a mobilizat pe fani pentru prima etapă din Superliga. Deși mai sunt 2 zile până la derby-ul cu oltenii, toate biletele puse în vânzare s-au epuizat în doar 24 ore. Peste 7500 de dinamoviști sunt așteptați în tribune.
Antrenorul ”câinilor” este conștient că tinerii jucători pe care-i are la dispoziție au nevoie, pentru moral, de un start cu dreptul în Superliga, motiv pentru care a fixat ca obiectiv victoria contra oltenilor.
”Îmi fac calculele pentru mâine, ne dorim să câștigăm mâine. Indiferent de adversarul pe care îl întâlnim trebuie să câștigăm, așa e la Dinamo. Deocamdată, calculele le facem pentru meciul de mâine. Trebuie să fim conștienți că avem în față un adversar bun, dar nu imbatabil.
Din perspectiva voastră și a agențiilor de pariuri, probabil Craiova este favorită, dar cred că avem și noi atuurile noastre. Craiova este o echipă cu jucători foarte buni, au un antrenor cu mare experiență în prima ligă, dar avem și noi atuurile noastre.
În primul rând, spiritul pe care l-am câștigat anul trecut ca echipă și conexiunea cu suporterii. Cred că avem o filosofie de joc deja așezată, foarte mulți dintre băieți știu ce au de făcut. Cred că această disciplină și entuziasmul pe care îl avem sunt atuurile noastre”, a declarat Ovidiu Burcă.