Ce secret i-a „vândut” Bogdan Lobonț lui Salah: „Bă, Mo, vezi că toți jucătorii pot să facă asta!”

Robert Zanfir 07.11.2022, 22:46
Ce secret i-a „vândut” Bogdan Lobonț lui Salah: „Bă, Mo, vezi că toți jucătorii pot să facă asta!”

Bogdan Lobonț (44 de ani) a dezvăluit una dintre discuțiile cu Mohamed Salah, pe când starul lui Liverpool juca la Roma. Cei doi au fost colegi în capitala Italiei timp de două sezoane.

Gol cu Ajax, gol cu Leeds, gol cu Napoli, dublă cu Tottenham. Liverpool nu mai respiră fără Mo Salah. Totuși, înainte să ajungă unul dintre starurile din Premier League, egipteanul a trecut prin anii „uceniciei”. AS Roma a fost o adevărată pistă de lansare pentru atacant, după experimentul eșuat la Chelsea și împrumutul la Firenze. Iar adevăratul noroc al „Faraonului” a fost Bogdan Lobonț. Fostul mare portar al României a dezvăluit ce secrete l-a învățat între 2015 și 2017. Între timp, Salah a devenit campion în Premier League și, mai ales, câștigător al Ligii Campionilor.

Ce secret i-a „vândut” Bogdan Lobonț lui Mohamed Salah

„Nu e întâmplător ce face Salah. Vă povestesc ceva cu Salah din perioada când era la Roma. Noi eram la Asociația jucătorilor profesioniști din Serie A și toți jucătorii aveau acces la Wyscout. Aveam fiecare cont și parolă.

Stăteam cu Mo după antrenament, mai trăgea la poartă, mai bătea câte un penalty, apoi mergeam la piscină. Și îi zic: Bă, Mo, dar tu de ce nu accesezi Wyscout, ca să studiezi portarii? Vezi că toți jucătorii pot să facă asta!

I-am spus: „Așa poți să profiți de greșelile, de plasament și de orice, pe care le fac portarii. Te ajută”. Și am stat cu Mo două săptămâni, după antrenament, ne uitam la portari. „Aici sare greșit, vezi cum stă, aici poți să profiți”. Acum, el e la alt nivel”, a spus Bogdan Lobonț la Digi Sport.

București sau Roma? Bogdan Lobonț, răspuns total surprinzător

Deși a petrecut mai bine de zece ani în Serie A, din care opt ani la AS Roma, ca fotbalist, Bogdan Lobonț spune că nu ar da Bucureștiul pentru capitala Italiei. Fostul mare internațional a recunoscut la Playsport Live că ar alege oricând să trăiască în Capitala României:

„Roma sau București? București! Poate suna ciudat că zic București, dar dacă stai să trăiești acolo îți dai seama de ce aleg București.

Am trăit 13 ani la Roma, zi de zi, dar dacă e să aleg azi, aleg Bucureștiul cu ochii închiși. Mult mai curat față de Roma.

Dacă e să ne raportăm la trei parametri, calitate, cost și oportunități, Bucureștiul este mult peste”, a dezvăluit Bogdan Lobonț la Playsport Live.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622