Victor Pițurcă (66 de ani) a primit azi o lovitură la care nu se aștepta. Fostul selecționer al României a pierdut procesul de la TAS, cel în care a cerut să primească șapte milioane de euro de la U Craiova 1948, club finanțat de către Adrian Mititelu.
Fostul antrenor al oltenilor, care s-a înscris la masa credală după ce FC U Craiova SA a intrat în insolvență, păstrează șanse infime de a mai câștiga banii sau măcar o parte din ei. Pițurcă a cerut inițial daune în valoare de 12 milioane de euro, dar Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor a stabilit că antrenorul merită doar 7 milioane de euro.
Despre acest caz încâlcit ne-a oferit detalii Dan Idita, avocatul echipei lui Mititelu, cel care i-a reprezentat pe olteni la Lausanne.
Cei de la TAS au ținut cont de faptul că U Craiova 1948 SA este continuatoarea activității fotbalistice a Fotbal Club U Craiova SA și în cazul lui Victor Pițurcă. Pentru a câștiga procesul a trebuit să arătăm diferența între situația domnului Victor Pițurcă și a celorlalți 6 jucători care obținuseră soluții favorabile la TAS.
Diferența, argumentul hotărâtor, a constat în faptul că, spre deosebire de jucatorii australieni, Victor Pițurcă a materializat hotărârea obținută la instanțele sportive în civil.
Astfel, fostul selecționer a introdus hotărârea în circuitul civil, investind- o cu formulă executorie și ulterior făcând cerere de înscriere la masa credală în dosarul de insolvență, alegând potrivit principiului «electa una via» (n.r. – principiu potrivit căruia odată aleasă o cale jurisdicțională nu se poate recurge la o alta) modul în care va executa hotărârea obținută”, a spus Dan Idita, în exclusivitate pentru playsport.ro
De cum înainte, lui Pițurcă, așadar, i-a mai rămas doar varianta de a aștepta la masa credală, numai că eventualele bunuri sau sume de bani care ar putea intra intr-o societate în insolvență, cum este cea care îi datorează 7 milioane lui Pițurca, sunt puțin probabile.
Oricum, dincolo de acest proces, relațiile dintre Pițurcă și Mititelu s-a dezghețat după mult timp în care cei doi nu și-au vorbit.
Totul s-a întâmplat în 2010, iar Pițurcă a cerut, la acea vreme, daune de 12 milioane de euro. Cazul a ajuns și la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor care a stabilit că antrenorul merită doar 7 milioane de euro.
Ulterior, Pițurcă s-a înscris la masa credală a vechii societăți FC Universitatea Craiova pentru a-și primii banii, dar și-a căutat dreptatea și la TAS pentru a recupera toți banii. Forul din Elveția a dat însă dreptate grupării lui Mititelu.
Pe 26 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) i-a dat câștig de cauză acestuia, în procesul în care patronul Adrian Mititelu a contestat o decizie a instanțelor din fotbal, conform căreia FC U Craiova SA era obligată să plătească daune.