Gigi Becali a luat hotărârea finală în privința lui Nana Antwi, fundașul dreapta legitimat la Urartu. Oferta pentru armeni a rămas aceeași, dar salariul a suferit modificări.
Dacă până mai ieri era dispus să facă eforturi mai mari pentru a rezolva acest transfer, între timp s-a răzgândit. Ghanezul ar urma să încaseze astfel o sumă mai mică.
Potrivit prosport.ro, Becali i-a propus lui Antwi un salariu de 9.000 de euro lună, nu 10.000, cum intenționa în primă fază. Asta pentru că Alexandru Pantea poate fi oricând o soluție pentru flancul drept al defensivei, mai ales că acoperă și regula U21, iar Valentin Crețu a avut prestații excelente în ultima perioadă.
Propunerea nu a fost acceptată încă de ghanez. Nici Urartu nu a oferit un răspuns concret în privința sumei de transfer oferită de roș-albaștrii: 50.000 de euro.
Dacă va decide s-o refuze, transferul se va putea produce abia în vara anului viitor. Latifundiarul din Pipera va miza până atunci pe Pantea și Crețu, celui din urmă fiindu-i propus un nou angajament.
„Fundașul despre care e vorba am pus ochii pe el, vrem să îl luăm și facem ofertă pentru el. Vrem, da. Jucătorului îi expiră contractul în vară și noi am făcut o ofertă de 50 de mii de euro. Eu, în ianuarie, semnez cu jucătorul. Eu l-am văzut atunci (în Farul – Urartu), l-am ținut minte și am zis să facem ofertă pentru ei. Să vedem, ce o să facă în ianuarie? Că în ianuarie poate semnează jucătorul cu noi. Nu are rost să vorbim pe tema asta, o să vedeți.
(n.r. Păi, nu vă trebuie acum?) Păi, de ce să ne trebuiască acum? Nu am anulat contractul lui Crețu până nu vedem ce facem cu ăsta. E și Pantea… (n.r. deci îl aduceți ca rezervă) Nu știm asta. Vedem. Joacă cine merită”, spunea Gigi Becali cu puțin timp în urmă, la Digi Sport.
FCSB a rezolvat deja două transferuri în această iarnă: Luis Phelipe de la Poli Iași și Baba Alhassan de la Hermannstadt. Cei doi sunt nerăbdători să îmbrace tricoul roș-albastru din ianuarie 2024.
Nu toți jucătorii străini ar da curs, însă, unei astfel de propuneri. Marko Dugandzic, fostul golgheter al Rapidului și al Superligii, a afirmat răspicat că Gigi Becali nu l-ar putea convinge, indiferent câți bani i-ar oferi.
„Nu, nu, nu! Nu cred. Din prima zi în care am venit la Rapid am simțit că e ceva unic. Ce am simțit și încă simt nu poate fi descris. M-am simțit foarte bine și, așa cum se zice, Rapidul îți intră în suflet și nu mai iese. 99% n-aș accepta, pentru că nu pot!
Pot să îmi dea câți bani vor, nu e vorba despre asta. În carieră nu ai parte de multe cluburi de acest fel, care să-ți ajungă la inimă. Bineînțeles, suntem sportivi profesioniști și schimbăm cluburile, dar, pentru mine, Rapid e unic! Cu siguranță aș spune nu acestei oferte”, a declarat atacantul croat pentru gsp.ro.