La doar 20 de ani, un luptător MMA a fost nevoit să treacă printr-o operație grea, după ce a vapat zilnic vreme de cinci ani. Plămânii sportivului erau plini de pete negre, iar cadrele medicale i-au extirpat o parte din organul grav afectat. ”A fost înspăimântător”, spune pacientul care este și un mare pasionat de fitness.
Sean Tobin (20 de ani), cunoscut luptător MMA și pasionat de fitness, a trecut prin clipe terifiante. El a ajuns la spital, iar medicii au fost nevoiți să îi extirpe o parte din plămân, pentru că o parte din acest organ era plin de pete negre.
Potrivit presei internaționale, tânărul sportiv a început să vapeze în 2018, iar în ultima perioada a ajuns să folosească un dispozitiv cu 5.000 de inhalări pe săptămână. Luptătorul MMA susține că dispozitivul cu pricina ”nu i-a părăsit practic niciodată mâna”, doar din când în când.
După cum vă spuneam, sportivul a avut acest obicei vreme de cinci ani. Pe 20 iulie, anul curent, Sean Tobin, care este și ucenic electrician, a simțit o durere ascuțită în zona spatelui. Inițial, tânărul a crezut că este vorba despre o întindere a unui mușchi. Ei bine, după o vizită la urgențe, Sean avea să afle că plămânul său drept a cedat.
Ulterior, luptătorul a fost internat, iar medicii chirurgi au realizat o incizie între coastele lui pentru a introduce un tub în piept. Acesta avea rolul de a evacua aerul blocat. După câteva zile, plămânul nu s-a vindecat, așa că medicii s-au văzut nevoiți să îndepărteze o porțiune din organul afectat.
Din imaginile de la radiografie se putea observa că o zonă a plămânului era acoperită cu pete negre. Conform cadrelor medicale, acestea erau depozite de carbon acumulate în urma folosirii excesivă a dispozitivelor de vapat.
”A fost foarte înspăimântător, pentru că am simțit că mi-am făcut-o singur. Imediat ce am văzut asta, am fost foarte supărat pe mine. Am fost foarte trist și m-am gândit, ‘Doamne, am făcut asta plămânului meu’. Am simțit că mi-am făcut-o singur”, a spus luptătorul MMA.
Potrivit jurnaliștilor de la The Sun, tânărul din Manchester, New Hampshire, a fost externat din spital la finele lunii iulie. Acum, el trece printr-o perioadă de recuperare, după care se va putea bucura din nou de o viață normală.