Cristi Chivu a făcut dezvăluiri emoționante despre promisiunea pe care i-a făcut-o tatălui său, pe patul de moarte.
Cristi Chivu a pus capăt carierei de fotbalist în 2014, din postura de jucător al lui Inter Milano.
„La mine, totul se rezumă la un singur lucru: promisiunea pe care i-am făcut-o tatălui meu pe patul de moarte, înainte să-și dea ultima suflare. Asta are legătură cu tot ceea ce am făcut eu din momentul respectiv în viața mea.
Îmi doream foarte mult această oportunitate, era vorba despre Ajax și odată ajuns acolo totul s-a legat de promisiunea respectivă, și anume că orice aș face, o să am grijă de mama, o să fiu responsabil, capul familiei.
Toate lucrurile pe care le-am făcut după acea noapte au legătură cu promisiunea asta. Mi-am dorit la Ajax să mă impun!”, a declarat Cristi Chivu, pentru golazo.ro.