Fundaşul roş-albaştrilor a fost ţinta unor atacuri suburbane din partea unui fotbalist care evoluează la nivelul Ligii 3, iar regulamentul este clar în privinţa sancţiunilor pe care acesta le poate primi în urma derapajului său.
Astfel pentru rasism, xenofobie, discriminare și denigrare, Robert Stănici ar putea fi suspendat pentru şase etape. Iar clubul de care aparţine ar urma să primească o amendă ce poate ajunge şi până la 60.000 de lei!
Penalităţile sunt prevăzute în articolul 54 din Regulamentul Disciplinar. Unde sunt trecute şi pedepsele ce pot fi aplicate unor oficiali şi antrenori. Dawa a fost vizat de câteva remarci deplasate venite din partea unor persoane deranjate de gafa făcută de acesta în partida cu Hermannstadt. Stănici a fost cel mai „insistent” dintre ei.
Concret, paragraful care îi poate crea probleme lui Stănici ar fi următorul.
„Orice persoană care, în mod public, discriminează sau denigrează pe altcineva într-o manieră jignitoare pe motive de rasă, culoare, limbă, religie, sex, origine etnică sau care comite o altă faptă având acest caracter, va fi suspendată pentru 6 jocuri la toate nivelurile, în cazul jucătorilor, echipei tehnice şi antrenorilor şi 4 luni pentru oficiali.
În plus, clubul căruia aparține făptuitorul va fi sancționat o penalitate sportivă de la 5.000 la 60.000 de lei, la fiecare nouă abatere de același tip penalitatea urmând a fi majorată cu ½ față de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul va fi sancținat gradual cu programarea jocurilor fără spectatori de la 1 la 4 etape cumulat cu o penalitate sportivă de 60.000 lei.
Dacă acesta este un oficial asimilat, penalitatea va fi de la 10.000 la 80.000 de lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi în cazul în care o persoană are un comportament xenofob, ofensator sau care hărţuieşte o altă persoană pe astfel de motive”, sunt menţiunile apărute în Regulamentul Disciplinar cu privire la o astfel de speţă.