Ce pedeapsă riscă Dorinel Munteanu după derapajul rasist. CNCD, anunț oficial
Dorinel Munteanu a avut un derapaj rasist după ultima etapă de campionat. După meciul cu Rapid, terminat cu victoria echipei din Giulești, antrenorul Oțelului, acesta s-a luat de fanii gazdelor.
Antrenorul de 55 de ani i-a numit pe fanii din Giulești ”bronzați”, deoarece aceștia l-au înjurat pe tot parcursul meciului.
Ce riscă Dorinel Munteanu, după declarațiile de la meciul cu Rapid
Cristian Jura, reprezentant al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a vorbit despre declarațiile lui Dorinel Munteanu. Acesta spune că antrenorul de la Galați ar putea primi o amendă de până la 100.000 de lei.
„Colegiul director al CNCD a hotărât să se autosesizeze în cazul Dorinel Munteanu. Va fi demarată procedura de citare a tuturor părților implicate.
Din punctul de vedere al CNCD și al legislației în vigoare, faptele de discriminare, hărțuire, atingere adusă demnității se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică.
Respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate”, a transmis secretarul de stat CNCD Cristian Jura, conform Fanatik.
Inlcusiv Csaba Asztalos, președintele CNCD, a vorbit despre interviul lui Dorinel Munteanu. Acesta a explicat cum va fi analizat interviul său.
„Am văzut interviul lui Dorinel Munteanu în direct. Sunt două aspecte. În primul rând, sunt mai mulți oameni de fotbal care, de-a lungul anilor, au criticat acest comportament inadmisibil, din punctul meu de vedere, al unor așa-ziși suporteri care agresează verbal clubul vizitator pe stadion.
Nicăieri în lume nu se întâmplă acest lucru, în țările civilizate, și cred că echipa gazdă trebuie să ia măsuri, să nu se mai întâmple așa ceva. Și cei de pe banca oaspete au dreptul la demnitate umană. Nu este permis să fii înjurat, scuipat, să se facă scandări față de membrii familiei tale! Aceste persoane ar trebui scoase de pe stadioane atunci când au un astfel de comportament față de echipa vizitatoare. Aceste comportamente trebuie sesizate pe procedurile sportive și nu numai!
Un antrenor este un formator de opinie în societate, este un exemplu, mai ales pentru copii. Noi am crescut cu Generația de Aur, inclusiv cu domnul Dorinel Munteanu, și indiferent de starea în care îl aduc spectatorii, un antrenor, un lider al unui club nu are dreptul și trebuie să se controleze de la astfel de derapaje.
Și nu mă refer acum la declarația domnului Munteanu, pentru că nu vreau să mă antepronunț. În ședința de astăzi (n.r. – miercuri) există o propunere de autosesizare și Colegiul Director va dezbate această propunere și va adopta o decizie. Iar la cum cunosc eu Colegiul, există o mare probabilitate să dăm curs acestei propuneri de autosesizare. Nu doar față de Dorinel Munteanu, ci și de clubul Oțelul Galați, pe care îl reprezintă.
Repet, sunt două aspecte. În primul rând, nu este permis ca un antrenor, ca aceia din staff să fie supuși unor agresiuni verbale, înjurături și așa mai departe. Acești așa-ziși suporteri trebuie suspendați, sancționați, dar, dacă ești supus unui astfel de comportament, trebuie să te stăpânești, să te controlezi. Ești un lider, ai o vizibilitate foarte mare și nu putem minimaliza asemenea lucruri.
În niciun domeniu nu are relevanță culoarea pielii. În momentul în care cineva invocă culoarea pielii, este un element rasist. Există o excepție. Dacă cineva dorește să facă un film despre viața lui Nelson Mandela și vrea să recruteze un actor de culoare, acolo e relevantă culoarea pielii și nu are o conotație rasistă. Dar în sport nu înțeleg comportamentul jignitor, nu are relevanță culoarea pielii. Faptul că cineva are un comportament nepotrivit pe stadion nu ține de culoarea pielii”, a spus Csaba Asztalor, pentru GSP.
Ce a spus Dorinel Munteanu?
Dorinel Munteanu nu a fost prea fericit după duelul cu Rapid, pierdut de echipa sa cu scorul de 2-1. Acesta i-a numit ”bronzați” pe anumiți fani ai echipei din Giulești.
„Îi știu de mult timp pe fanii Rapidului, sunt extraordinari, le sunt simpatic, poate câțiva au fost mai «bronzați» puțin”, a declarat Munteanu, după meciul cu Rapid.
Ce spune regulamentul
Regulamentul Disciplinar are șase puncte care fac referire la rarism, xenofobie, discriminare și denigrare.
- Orice persoană care, în mod public, discriminează sau denigrează pe altcineva într-o manieră jignitoare pe motive de rasă, culoare, limbă, religie, sex, origine etnică sau care comite o altă faptă având acest caracter, va fi suspendată pentru 6 jocuri la toate nivelurile, în cazul jucătorilor, echipei tehnice şi antrenorilor şi 4 luni pentru oficiali. În plus, clubul căruia aparține făptuitorul va fi sancționat o penalitate sportivă de la 5.000 la 60.000 de lei, la fiecare nouă abatere de același tip penalitatea urmând a fi majorată cu ½ față de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul va fi sancționat gradual cu programarea jocurilor fără spectatori de la 1 la 4 etape cumulat cu o penalitate sportivă de 60.000 lei. Dacă acesta este un oficial asimilat, penalitatea va fi de la 10.000 la 80.000 de lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi în cazul în care o persoană are un comportament xenofob, ofensator sau care hărţuieşte o altă persoană pe astfel de motive.
- Dacă spectatorii afişează inscripţii conţinând sloganuri discriminatorii/denigratoare/rasiste/ xenofobe sau se fac vinovaţi de alte comportări de acest fel la un joc, organul jurisdicţional va aplica o sancţiune de la 5.000 la 70.000 de lei clubului pe care l-au susţinut spectatorii respectivi, la fiecare nouă abatere de același tip penalitatea urmând a fi majorată cu ½ față de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul va fi sancționat cu măsura programării unui joc fără spectatori cumulat cu o penalitate sportivă de 70.000 lei. Dacă spectatorii nu pot fi identificaţi ca suporteri ai unuia dintre cluburi, va fi sancţionat clubul gazdă, în mod corespunzător.
- Orice spectator care se face vinovat de abaterile arătate la alin. 1 şi 2 de mai sus va fi sancționat cu interzicerea accesului în stadion pentru cel puţin doi ani.
- În funcție de circumstanțe, organul disciplinar poate aplica și alte sancțiuni clubului responsabil, cum ar fi: interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion de la 2 la 10 jocuri, pierderea jocului prin forfait, scăderea a 2-6 puncte sau excluderea din competiție.
- Orice formă de propagandă a ideologiilor extremiste este interzisă înainte, în timpul și după jocuri, în caz contrar fiind aplicabile sancțiunile prevăzute la alin. 1-2 de mai sus.
- Sancţiunile aplicate pe baza acestui articol pot fi reduse sau chiar anulate dacă jucătorul sau clubul respectiv dovedesc că nu a existat sau a existat o culpă minimă a sa în săvârşirea abaterii sau dacă alte motive serioase o justifică, cum ar fi, în special, abaterile care au fost provocate intenţionat pentru a cauza sancţionarea jucătorului sau clubului conform acestui articol. Procedura evaluării circumstanţelor atenuante va fi cea prevăzută de acest regulament”