Ce-o fi fost în mintea lui? Alex Maxim, gest stupid și cartonaș roșu în fața lui Fenerbahce. Ce a făcut în fața arbitrului

14 08. 2023, 10:38

Alex Maxim (33 ani) a fost integralist în partida pierdută de echipa lui, Gaziantep, pe terenul celor de la Fenerbahce, scor 1-2.

Fotbalistul român a influențat din plin rezultatul final, fiind eliminat după doar 23 minute de joc.

Alex Maxim a comis-o în Turcia

Alex Maxim a revenit în această vară la Gaziantep, după împrumutul de jumătate sezon la Besiktas. Mijlocașul român a fost titularizat de antrenorul Erdal Gunes în prima etapă, contra vicecampioanei Fenerbahce.

Formația din Istanbul, cotată cu prima șansă la victorie, a început cu dreptul partida. După doar 3 minute de joc, trecea în avantaj, unui un-doi de excepție între două dintre achizițiile acestei veri, Dusan Tadic și Edin Dzeko. Fostul jucător al celor de la Inter finaliza acțiunea cu un șut cu stângul la colțul scurt.

Locul 18 în sezonul trecut din Superlig nu a reușit să treacă peste șocul din startul partidei, iar un sfert de oră mai târziu avea din nou să plătească. Același vârf bosniac avea să-l învingă pe goalkeeperul Ahmet Sen, însă pasa decisivă era semnată, de această dată, de polonezul Szymanski.

Rezultatul de pe tabelă i-a demoralizat rapid pe jucătorii oaspeți, iar cel mai afectat avea să fie chiar Alex Maxim. Internaționalul român a luat un galben după doar două minute de la reușita de 2-0, iar în minutul 23 o comitea grav. Autor al unui fault la mijlocul terenului, Maxim l-a aplaudat ironic pe central pentru decizia aleasă, gest ce nu a rămas nesancționat. Bitigen i-a acordat al doilea cartonaș galben, astfel că șansele lui Gaziantep la un rezultat pozitiv se reduceau drastic.

Deși Fenerbahce a dominat cu autoritate restul partidei, una în care Tadic a ratat și o lovitură de pedeapsă, Gaziantep a reușit să marcheze. O făcea prin fundașul Kizildag în al 5-lea minut de prelungire al primei reprize, însă toate cele trei puncte aveau să rămână la gruparea antrenată de Ismail Kartal.

Alex Maxim s-a transferat în anul 2019 la Gaziantep de la formația germană, Mainz. Mijlocașul a reușit 43 goluri în 115 apariții pentru formația turcă. Fotbalistul cu 55 prezențe în tricoul naționalei României a mai jucat de-a lungul carierei la cluburi precum VfB Stuttgart, Mainz, Pandurii, Espanyol B, Beșiktaș sau CF Badalona.