Fostul fundaș al Barcelonei, Dani Alves, a ieșit săptămâna trecută din închisoare, după ce i-a fost plătită cauțiunea de 1 milion de euro.
Brazilianul încearcă să treacă peste perioada complicată pe care a petrecut-o în arest. Soția acestuia, Joana Sanz, care a declarat în trecut în mai multe rânduri că își dorește să divorțeze de Dani Alves, a postat o fotografie pe contul ei de social media în care îl ține de mână brazilian. În plus, fotografia surprinde tatuajul fotbalistului de pe mână, pe care scrie ”1+1=1”. Această postare pare să pună punct speculațiilor din ultima vreme legate de căsnicia celor doi. Marca notează că ideea acestei postări nu a fost a Joanei, ci a lui Dani Alves. Acesta i-ar fi cerut soției sale să facă acest gest pentru a da de înțeles publicului că partenera sa de viață este alături de el, iar căsnicia acestora nu este pusă în pericol.
La doar o zi după ce a fost eliberat, Dani Alves a organizat o petrecere pentru a sărbători ziua de naștere a tatălui său, Domingos Alves Da Silva. Invitații au transmis că evenimentul a durat până în jurul orei 5 dimineața și au participat mai mulți prieteni ai fostului fundaș dreapta de la Barcelona.
Dani Alves a fost arestat pe 20 ianuarie 2023. Brazilianul a fost condamnat la 4 ani și jumătate pentru violarea unei tinere. Acesta a fost eliberat însă după doar 13 luni, după ce cauțiunea de 1 milion de euro a fost achitată. Cel puțin până la judecarea apelului, fostul fotbalist se va bucura de libertate.