Ce băutură i-a dat tatăl Simonei Halep lui Darren Cahill la sosirea în România: „Da, mi-a spus să beau”
Darren Cahill a sosit zilele trecute în România. El a venit în țara noastră special pentru a pregăti sezonul de zgură al Simonei Halep. Ce cadou i-a oferit tatăl jucătoarei de tenis pentru a scăpa de ”jetlag”?
Ce băutură i-a dat tatăl Simonei Halep lui Darren Cahill la sosirea în România
Cahill a ajuns la București după o călătorie lungă cu avionul și a efectuat deja primele antrenamente alături de Simona Halep.
La finalul primului antrenament, a treia jucătoare de tenis a lumii a postat, pe o rețea socială, o fotografie alături de antrenorul australian, căruia i-a urat ”bine ai venit în cea mai frumoasă țară din lume”.
Bine ai revenit în cea mai frumoasă țară din lume, D! Prima zi de antrenament după două săptămâni de recuperare și m-am întors pe zgură. A fost o zi bună!”, a transmis Simona Halep pe contul personal de Instagram.
La rândul său, Stere Halep l-a tratat regește pe tehnicianul fiicei sale. Tatăl numărului trei mondial l-a servit pe australian cu o băutură alcoolică puternică, dar rafinată, produsă prin distilarea de vin învechit.
Cahill: „Da, mi-a spus să beau”
Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a recunoscut că tatăl elevei sale i-a dat să bea. Mai mult, bărbatul a spus că băutura respectivă l-a ajutat să treacă peste ziua încărcată pe care a avut-o.
Îmi este întotdeauna dor de România. Este un loc extraordinar. Am petrecut mult timp aici, cu Simona, la antrenamente, în ultimii ani şi îmi place să revin aici. Tatăl Simonei mi-a oferit ieri această băutură (n.r – coniac), m-a ajutat să trec cu bine de această zi. Nu a fost uşor să jucăm tenis după masă, dar ne-am descurcat şi am dormit bine. Lucrurile sunt mai bune în Australia, pentru că suntem foarte departe de restul lumii şi avem restricţii foarte dure, aşa că am reuşit să ţinem în frâu pandemia destul de bine. De fiecare dată când revenim în Australia trebuie să stăm două săptămâni în carantină, la hotel, şi este foarte greu pentru noi să călătorim.”, a afirmat antrenorul Cahill, conform TV Telekom Sport.
”Simona nu s-a putut antrena deloc în ultima perioadă”
Simona Halep, care s-a retras luna trecută din turneul de la Miami, înaintea meciului din turul 3, a declarat forfait și pentru întâlnirea România – Italia din play-off-ul Billie Jean King Cup (16 – 17 aprilie). Decizia a fost luată pe seama problemelor de sănătate.
Din păcate, Simona Halep nu mai poate juca pentru România în întâlnirea cu Italia, nerefăcându-se la timp după accidentarea la umăr. Simona nu s-a putut antrena deloc în ultima perioadă, așa că nu putea veni la echipă nepregătită.”, se arată în comunicatul Federației Române de tenis.
”Simo” nu e încă refăcută complet din cauza problemelor medicale avute în prima parte a sezonului. Cu toate acestea, ea va participa la patru turnee pe zgură. Darren Cahill a venit special în România pentru a pregăti alături de eleva sa sezonul de zgură.