Ce au pățit jucătorii lui Dinamo, acuzați de același lucru ca Daniel Niculae, în urmă cu 13 ani
În aprilie 2011, stadionul Ghencea a fost „aprins” într-un mod neașteptat. Nu a fost vorba de o performanță sportivă excepțională, ci de un incident care a stârnit controverse și a dus la o serie de investigații.
Potrivit unui comunicat oficial emis atunci de Jandarmerie, „10 jucători de la Dinamo au fost identificați aruncând cu materiale promoționale în peluză, în zona destinată suporterilor oaspeți. Toate documentele întocmite cu privire la acest eveniment, imaginile puse la dispoziție de cele două televiziuni, precum si obiectele în cauză, au fost predate organelor competente pentru continuarea verificarilor”.
Jucătorii Torje, Alexe și compania erau suspectați că ar fi furnizat material pirotehnic ultrașilor din PCH, ascuns în fulare și mingi cu însemnele clubului, la partida din deplasare cu FCSB (0-1, Torje 62 / numită în comunicatul respectiv „FC Steaua București”), disputată pe 25 aprilie 2011.
Scandalul a început după ce jandarmii au recuperat un fular în care se aflau patru torțe. Acesta fusese aruncat cu o putere insuficientă și nu trecuse de gard. Firma de securitate de la meciul respectiv a fost sancționată cu o amendă de 500 de lei, iar clubul lui Gigi Becali a fost amendat cu 50.000 de lei.
„Dinamo risca o amendă drastică și câteva meciuri de pe teren propriu cu porțile închise, fiindcă Steaua (n.r. – FCSB) nu poate fi învinovățită de carențe organizatorice. Fotbaliștii dinamoviști pot fi suspendați disciplinar în funcție de raportul observatorului. Dacă li se fac dosare penale, jucătorii riscă inclusiv să fie interziși pe stadioane”, amenințau oficialii LPF, la momentul scandalului.
Cu toate acestea, dosarul a fost clasat ulterior, fără ca niciun jucător să ajungă la tribunal și să fie interzis pe stadioane. Astfel, jucătorii și-au putut câștiga în continuare pâinea ca fotbaliști.
Daniel Niculae a fost astăzi ridicat de oamenii legii
Într-o notă separată, astăzi, 14 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară și 28 de mandate de aducere, în Municipiul București și județele Ilfov, Prahova și Iași, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii publice prin violență asupra bunurilor, orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzute de articolul 37 lit. a din Legea 126/1995. Printre persoanele percheziționate se numără și președintele Rapidului, Daniel Niculae. Acesta a fost ridicat, în această dimineață, de cei de la DIICOT într-un dosar legat de arme și muniții.
Daniel Niculae (41 de ani) s-a retras din cariera fotbalistică în 2018, la Rapid București. Astra Giurgiu, Kuban Krasnodar, AS Monaco, Nancy, Auxerre și Extensiv Craiova sunt celelalte echipe la care a evoluat fostul jucător. Fostul atacant a devenit președintele celor de la Rapid în anul 2021.