Patrick Mouratoglou a dezvăluit prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare care este principalul atu pe care Simona Halep (30 de ani – 6 WTA) îl are în momentul în care pășește pe teren. Sportiva din Constanța și-a crescut vizibil nivelul de joc de la startul colaborării cu tehnicianul francez.
Cu o înălțime de „doar” 1.68 metri, s-ar putea spune că Simona Halep nu are cel mai potrivit fizic pentru tenisul de câmp, însă atunci când intră pe teren devine o adevărată sperietoare pentru adversare, iar Patrick Mouratoglu a dezvăluit care e marele ei atu.
Faptul că are centrul de greutate mai jos o ajută pe Simona Halep să aibă o deplasare pe teren mai bună decât a celor mai multe dintre jucătoarele din circuit. Iar această calitate, îmbinată cu un antrenament pe măsură, a făcut din Simona Halep sportiva de elită care este în ziua de azi.
Prin intermediul unei postări pe pagina sa de Instagram, Patrick Mouratoglou le-a arătat urmăritorilor săi câteva din mișcările cheie ale Simonei și a inserat un mesaj sugestiv:
„Mișcarea este cheia în sportul nostru. Deplasarea este despre eficiența jocului de picioare, dar și despre recunoașterea calității loviturii și mișcarea în consecință.
Adâncimea, unghiul, viteza, rotația mingii la fiecare dintre lovituri ne oferă o senzație a răspunsului pe care îl putem obține de la adversar și plasamentul ar trebui să țină cont de asta. Simona este o maestră în asta”, a transmis Patrick Mouratoglou, pe rețelele de socializare.
Joi dimineață, de la ora 02:00, Simona Halep trebuia să evolueze în turul doi de la Cincinnati, contra rusoaicei Veronika Kudermetova.
Cu doar câteva ore înainte de meci, Simona a decis să se retragă din competiție, din cauza unei accidentări minore. Sportiva din Constanța a preferat să nu riște nimic, deoarece o eventuală agravare a accidentării ar fi putut duce la ratarea ultimului Grand Slam din acest an.
US Open este programat în intervalul 29 august – 11 septembrie 2022.
„Cu US Open la mai puțin de două săptămâni distanță, problema la picior cu care se confruntă Halep o poziționează sub norul accidentării, la fel precum alte jucătoare. Coco Gauff și Amanda Anisimova au fost, de asemenea, obligate să se retragă de la Cincinnati din cauza unor accidentări la gleznă”, a notat site-ul wtatennis.com.
Problemele Simonei Halep au fost vizibile încă de la partida din primul tur de la Cincinnati. Pe parcursul duelului cu Anastasia Potapova, Simona Halep a acuzat dureri la piciorul stâng și a făcut eforturi pentru a continua jocul. În cele din urmă, ea a câștigat acel meci, scor 6-4, 3-6, 6-3.
VIDEO. Cele mai tari schimburi ale duelului Halep – Potapova:
Discuția la fileu purtată de Simona Halep la Cincinnati a atras atenția întregii lumi.