Ce ar face Ion Țiriac dacă ar fi „Împăratul Europei”! A spus-o direct: „Haideți să stăm aici”
Fost mare tenismen al țării noastre și unul dintre cei mai bogați români, Ion Țiriac a vorbit despre situația din Ucraina. În vara lui 2022, la câteva luni de la debutul ”operațiunii speciale” a lui Putin, miliardarul a precizat cum ar putea fi încheiat conflictul, în opina sa.
Ion Țiriac, despre războiul din Ucraina
În cadrul unui interviu din 2022, Ion Țiriac a vorbit despre situația din Ucraina. Asta se întâmpla, după cum spuneam, la câteva luni de când trupele lui Vladimir au invadat țara vecină. Fostul mare tenismen a susținea că acest conflict armat nu-și are locul în vremurile noastre. În plus, miliardarul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la o posibilă amenințare nucleară.
”Războiul, în secolul ăsta, nu-și are locul. Nu-și are locul pentru că ferească Dumnezeu să găsești pe cineva care să apese butonul. Nu Rusia, nu Statele Unite, nu Germania, nu Franța. Nu, ci un nebun, undeva.
Asta nu ne trebuie nouă! Ferească Dumnezeu, în fiecare zi vedem un soldat rus mort, un soldat ucrainean mort. Orice mort e mult prea mult, dar uită-te ce se întâmplă din punct de vedere economic”, spunea Țiriac, potrivit GSP.
Cum ar încheia Țiriac conflictul din Ucraina dacă ar fi ”Împăratul Europei”
La vremea respectivă, miliardarul român a subliniat faptul că războiul din țara vecină ar trebui să se încheie cât mai curând. Totodată, Ion Țiriac a precizat și ce măsuri ar fi luat dacă ar fi fost ”Împăratul Europei”. Miliardarul susținea că a prins cel de-Al Doilea Război Mondial și că își aduce aminte de bombardamente.
”Războiul ăsta ar trebui, într-un fel sau altul, să se termine mâine. Eu, dacă aș fi împăratul Europei, aș aduna toate națiunile, aș pune toți președinții la masă. ‘Vă rog frumos, ia veniți la masă. Haideți să stăm aici, cum o rezolvăm?’. Altfel, ieșim afară din context.
Eu sunt atât de bătrân încât am trăit al Doilea Război Mondial. Îmi aduc aminte de bombe … uite ce se întâmplă acum, ne e frică de centrala aia (n.red. – centrala de la Zaporojie) care e nepăzită bine. Să sperăm că se termină repede”, a adăugat fostul tenismen.
Unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România, Ion Țiriac susținea că războaiele nu ar trebuie să existe. Tot atunci, el adăuga că a refuzat să meargă la Wimbledon din cauza măsurilor care s-au luat împotriva rușilor și bielorușilor.