La începutul acestei săptămâni, Palatul Buckingham a anunțat că regele Marii Britanii suferă de o boală gravă. Mai precis, Regele Charles al III-lea are o formă rară de cancer. Casa Regală a precizat că suveranul Regatului Unit a început deja tratamentele, însă nu a specificat despre ce tip de cancer este vorba.
După anunțul făcut de Palatul Buckingham, președintele României a ținut să îi transmită gânduri bune suveranului Marii Britanii. Regele Charles al III-lea a fost diagnosticat recent cu o formă rară de cancer, însă autoritățile britanice nu precizat despre ce tip de cancer este vorba. Cert este faptul că fiul regretatei regine Elisabeta a început tratamentele.
În cadrul unei postări pe platforma X, Klaus Iohannis a transmis gânduri bune familiei regale, dar și cetățenilor Regatului Unit. Totodată, președintele țării noastre i-a urat Regelui Charles însănătoșire grabnică.
”Gândurile noastre se îndreaptă către majestatea sa Regele Charles al III-lea și către familia regală, precum și către poporul Regatului Unit în aceste momente dificile. Îi dorim Majestății Sale însănătoșire completă”, a scris Klaus Iohannis, pe platforma X.
Luni, într-un comunicat de presă, Palatul Buckingham a anunțat că Regele Charles a primit un diagnostic crunt. Potrivit sursei menționate, monarhul britanic suferă de o formă rară de cancer. Boala a fost descoperită în timpul unei intervenții chirurgicale pentru prostata mărită, însă nu este vorba de cancer la prostată.
”În cursul recentei intervenții în spital la care a fost supus regele pentru o hipertrofie benignă de prostată, s-a constatat o problemă distinctă. Testele ulterioare au identificat o formă rară de cancer. Majestatea Sa va continua, pe tot parcursul acestei perioade, să se ocupe de treburile statului și de documente oficiale, ca de obicei”, a transmis Palatul Buckingham.
Pe de altă parte, reprezentanții Palatului Buckingham au subliniat faptul că, deși solicitat respectarea intimității sale în această perioadă dificilă, Regele Charles a decis să facă public diagnosticul de cancer. Motivul din spatele acestei decizii a fost dorința de a atrage atenția publicului cu privire la această afecțiune, o cauză pentru care a militat ani de zile prin intermediul organizațiilor sale de caritate.