Nu cu foarte mult timp în urmă, Alexia Eram, fiica Andreei Esca, și-a achiziționat un bolid de 60.000 de euro. Mașina este una foarte puternică, având nu mai puțin de 374 de cai putere. Cum a reacționat știrista de la Pro TV când a aflat de achiziția fiicei sale, îți spunem noi în continuare.
În vara acestui an, Alexia Eram și-a cumpărat mașina visurilor sale. Tânăra nu a avut niciun ajutor financiar din partea părinților săi, ci a strâns singură suma necesară. Acum, cel mai probabil, vă întrebați ce mașină și-a cumpărat fiica Andreei Esca. Este vorba despre un BMW M240i.
Concurenta de la ”America Express” a dat pe bolid nu mai puțin de 60.000 de euro. Chiar dacă este fericita posesoare a acestui autoturism, Alexia încă nu a ieșit pe șosele cu el. Ea încă conduce vechea mașină, un Volkswagen Golf.
”O altă mașină, la care visam de mult, dar pentru care am avut nevoie de mai mulți bani. Pentru că, în pofida a ceea ce ar putea crede unii, alții, nu mai iau bani de la ai mei din anul 2 de facultate. Iată-mă, așadar, aici, fericită de achiziție”, spunea, la vremea respectivă, fiica prezentatoarei de la Pro TV.
După cum vă spuneam, prima mașină a Alexiei este un Golf, însă influencerița nu a renunțat deocamdată la el. Fiica Andreei Esca așteaptă ca fratele său să ia permisul de conducere, apoi autoturismul va ajunge la el. În cadrul unui interviu pentru Cancan, concurenta de la ”America Express” a dezvăluit cum a reacționat mama ei când a aflat ce mașină și-a cumpărat.
Se pare că îndrăgita prezentatoare a știrilor de la Pro TV ar fi preferat ca fiica ei să rămână la vechiul autoturism. Cu toate acestea, Alexia Eram și-a dorit foarte mult noua mașină, așa că a decis să o achiziționeze cu suma precizată anterior.
”Îți dai seama că îi plăcea mai mult să rămân pe Golf. Dar mi-am dorit mașina asta, am fost foarte fericită că am putut să mi-o cumpăr singură. Și îmi place, asta contează. A fost munca mea, am putut să-mi iau ceva din banii pe care i-am muncit”, a spus Alexia Eram, potrivit sursei citate.
Chiar dacă părinții săi stau foarte bine din punct de vedere financiar, Alexia își câștigă singură traiul. Din veniturile proprii, fiica Andreei Esca a reușit să își cumpere nu doar mașină, ci și o casă. Tânăra a studiat în capitala Marii Britanii, însă s-a întors în România, pentru a se ocupa de cariera sa.
Alexia Eram a absolvit University of Creative Arts, fiind licențiată în Marketing, Publicitate și Relații publice, în domeniul modei. Acum, sora lui Aris este creatoare de conținut și pare că încasează bani frumoși din mediul online.