Tudor Băluță a fost unul dintre cei mai slabi jucători ai Farului în meciul retur cu HJK Helsinki,0-2, din Conference League. Fotbalistul a și greșit grav la primul gol al finlandezilor.
Băluță a fost dezamăgit la finalul jocului din cauza ratării calificării în grupele Conference League.
„N-am arătat ce trebuia să arătăm. Că să fim sinceri, ei meritau să se califice, n-am fost noi nici ofensiv, nici defensiv, așa cum ne dorim. Dezamăgirea e mare, evident, chiar aveam încredere că ne putem califica.
Ăsta e fotbalul uneori, așa cum sezonul trecut am fost fericiți și am făcut-o bine până într-un final, acum sunt și astfel de momente. Nu nu rămâne decât să trecem peste și să ne concentrăm pe campionat”, a declarat Tudor Băluță, la finalul jocului.
Farul Constanța a pierdut calificarea în grupele Conferece League după ce a câștigat prima manșă, 2-1, cu HJK Helsinki iar în meciul retur a fost învinsă, 0-2.
România a rămas fără reprezentante după ce și Sepsi a fost învinsă în Norvegia,2-3, de Bodo Glimt și a părăsit competiția în playoff.