Ce a pățit fiica lui Ilie Balaci după ce a ajuns în București. Detalii neștiute din viața Lorenei: „Trebuie să schimb asta”

29 07. 2023, 08:33

Supranumit ”Prințul din Bănie”, Ilie Balaci a trecut în neființă în urmă cu cinci ani de zile. Lorena, fiica fostului fotbalist român îi calcă pe urme acestuia. Acum, ea a ajuns la conducerea unui club de fotbal pentru copii și juniori (Daco-Getica). Invitată la podcastul ”Vreau să știu”, fiica lui Ilie Balaci a vorbit despre copilărie.

Ce a pățit fiica lui Ilie Balaci după ce s-a mutat București. Detalii neștiute din copilăria Lorenei

În 2018, ”Minunea Blondă” a fotbalului românesc a părăsit această lume. În cadrul podcastului ”Vreau să știu”, Lorena Balaci a făcut dezvăluiri uimitoare despre copilăria ei, dar și despre viața de după ce s-a mutat la București împreună cu familia. Plecată din Craiova, fiica lui Ilie Balaci a trebuit să se adapteze la viața din Capitală.

Până la vârsta de 9 ani a stat în Craiova, apoi a copilărit pe străzile din Pantelimon, la capătul lui 14. Se pare că apartamentul din București, Ilie Balaci l-a primit de la statul român. Ajunsă în Capitală, Lorena s-a văzut nevoită să se adapteze, iar după cum spune chiar ea, cel mai greu a fost să scape de accentul oltenesc.

”Copilăria mea a fost foarte tare, dar a fost împărțită în două părți. A fost la Craiova până la 9 ani, apoi am venit la București, am stat în Pantelimon, la capătul lui 14. Pentru mine a fost o schimbare, de la Craiova, la Pantelimon… a fost o diferență imensă. Tata primise un apartament de la Guvern în București, doar că acolo stăteau niște evrei și până se mutau a trebuit să stăm acolo.

După m-am dus la facultatea de Drept. Prima dată a fost diferența că nu mă știa nimeni, dar cumva era confortabil, dar cel mai greu a fost că a trebuit să mă dezvăț să vorbesc oltenește. Îmi dădeam seama că vorbesc cam ca la țară, deși aveam 9 ani. Aveam senzația că îmi trădez neamul, ok, am venit aici, ăștia vorbesc altfel, dar trebuie să schimb asta. Acum eu acasă încă vorbesc oltenește”, a spus Lorena Balaci.

Ilie Balaci își dorea să se întoarcă la Craiova

La București, Ilie s-a mutat pentru a juca la Dinamo. La un moment dat, în familia regretatului antrenor a avut loc un consiliu, iar la acesta au participat toți membrii. La vremea respectivă, Lorena avea 13 ani. Se pare că Ilie Balaci își dorea să se mute înapoi la Craiova, iar Lorena l-ar fi urmărit oriunde.

În schimb, soția fostului mare fotbalist voia să rămână în Capitală, mai ales că mezina familiei (sora Lorenei) începuse să practice tenis la București. După cum mărturisește chiar fiica lui Ilie Balaci, pentru tatăl ei nu a fost ușor, pentru că el și-ar fi dorit să se întoarcă la Craiova.

”Tata venise la Dinamo, s-a terminat cu Dinamo, am făcut un consiliu de familie, eu aveam atunci 13 ani. Eu, mama, tata și sora mea. Tata a zis să ne mutăm înapoi la Craiova, eu am zis da, că tata îl urmam pe tata și dincolo de orice. Sora mea începuse cu tenisul la București, ea venise de la 2 ani la București, mama a zis să rămânem la București. Greu a fost pentru tata pentru că el și-a dorit să ne întoarcem la Craiova”, a mai spus Lorena.

Ce a pățit fiica lui Ilie Balaci după ce a ajuns în București. Detalii neștiute din copilăria Lorenei

Fiica lui Ilie Balaci, despre cum a ajutat-o numele de familie

A avut perioade lungi în care n-a mai fost la Craiova, însă acum merge destul de des, spune Lorena. Întrebată dacă numele ei de familie a ajutat-o de-a lungul vieții, răspunsul ei a fost unul neașteptat. Se pare că numele ”Balaci” a ajuta-o în meseria pe care o are în prezent. Cu toate acestea, au fost și unele dezavantaje.

„Da, mi-a ajutat în meseria pe care o am acum, cumva mi-a dat o prestanță în sensul că am mai tăiat din misoginism. Pe de altă parte am avut și mari dezavantaje. Când am plecat în Spania, mare revoluție să arate notele mele, că știi că plecam primi trei din clasă. La un moment dat un părinte a zis: ‘Să îi faceți ceva Lorenei că vine prea elegantă’. Diriga i-a spus ‘Doamnă, puloverele alea i le tricotează mama ei’. Pentru că mama tricota și mama avea tot felul de reviste și făcea modele, dar erau altceva, ieșeau în evidență”, a adăugat fiica regretatului Ilie Balaci.