Ce a pățit Anamaria Prodan după ce a anunțat că devine actriță. Nimeni n-a mai recunoscut-o: „Complotul bonelor”
Anamaria Prodan se simte foarte bine în lumina reflectoarelor, iar la fiecare apariție publică, impresara arată impecabil. Acum, fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf și-a schimbat look-ul. Decizia Anamariei vine la scurt timp după ce a anunțat că devine actriță. Cum arată impresara acum, puteți afla în continuare.
Anamaria Prodan, schimbare radicală de look. Cum arată impresara după ce a anunțat că devine actriță
Anamaria trece printr-o perioadă frumoasă a vieții sale, iar recent a decis să facă unele schimbări cu privire la aspectul ei fizic. Decizia impresarei vine după ce a anunțat că va juca într-un film. Mai exact, este vorba despre ”Complotul bonelor”, producție în care agentul sportiv are rolul principal.
Pe social media, fosta soție a lui Reghe a postat și imagini cu noul ei look. Se pare că a ținut să le arate fanilor cum arată acum. ”Transformare pentru comedia Complotul bonelor”, a scris celebra impresară pe Instagram.
Ei bine, mulți dintre admiratorii vedetei au apreciat schimbarea de look a acesteia. La scurt timp după postare, filmulețul a adunat câteva mii de aprecieri, dar și unele comentarii din partea utilizatorilor. Iată câteva dintre acestea:
- ”Ce schimbare. Ana, sincer, arăți fenomenal”
- ”Îmi place, îți sta super mișto cu breton”
- ”Superbă. Îți stă foarte bine”.
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de ANAMARIA PRODAN (@anamariaprodanreghecampf)
Anamaria debutează în cinematografie
Chiar dacă este o perioadă destul de încărcată pentru impresari, Anamaria a acceptat o nouă provocare. După cum vă spuneam, sexy impresara a fost invitată să facă parte din distribuția filmului ”Complotul bonelor”. Acesta este un film de comedie și se anunță a fi un real succes.
Deși a mai cochetat cu televiziunea, de această dată, Anamaria va debuta în cinematografie. În filmul regizat de Iura Luncașu, vedeta va interpreta rolul principal. Iată ce spune fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf despre noul proiect:
„Actriță…. Așa se închide un cerc frumos al vieții mele. Asta îmi trebuia în portofoliu, un film. Și am avut norocul să-l întâlnesc pe Iura Luncașu. A avut atât de mare încredere în mine, încât mi-a oferit rolul principal din această minunată comedie. Sunt un om bun, profesionist și mă bucur pentru că reușesc să atrag lângă mine oameni minunați. Profesioniști desăvârșiți. Le mulțumesc și vă promit distracție pe cinste alături de noi în Complotul Bonelor”.