Rapid – Petrolul a fost un meci cu totul ieșit din tipare.
Victoria cu 2-0 a Ploieștiului a fost decisă de autogolurile lui Oaidă și Borja Valle. Spaniolul, folosit în sfârșit de Bergodi după ce a stat în tribună la Voluntari, n-a produs impactul ofensiv pe care și l-ar fi dorit. Valle n-a marcat spectaculos în poarta adversă, așa cum o făcea în tricoul lui Dinamo, acum 3 ani. L-a bătut pe propriul portar cu un autogol greu de explicat.
Valle a încercat să trimită „acasă” înainte ca Rapidul să lanseze unul dintre ultimele atacuri ale partidei cu Petrolul, în minutul 6 al prelungirilor. L-a prins pe picior greșit pe Moldovan, care a mai putut doar să privească mingea intrând în poarta proprie.
Mai mulți fani au forțat porțile de la marginea terenului, în timp ce din peluză s-au cerut „capete”. Dacă lui Bergodi nu i s-a cerut demisia, nu același lucru s-a întâmplat cu președintele Daniel Niculae. Acesta a fost înjurat copios de întreaga peluză. Fanii îl consideră pe Niculae responsabil de achizițiile nereușite, precum și de revenirea ratată a lui Șumudică după plecarea lui Adrian Mutu.