În urmă cu doi ani Gigi Becali a devenit proprietarul unui hotel de lux din stațiunea Venus. După o amplă renovare acesta a fost deschis publicului în vara anului trecut. Un detaliu a surprins însă pe toată lumea. Sigla pusă la intrarea în hotel este aproape identică cu cea a clubului FCSB.
În anul 2021 Gigi Becali a cumpărat de la Ioan Niculae un hotel de lux situat la malul Mării Negre, în stațiunea Venus. Anul trecut hotelul a suferit ample lucrări de renovare, iar în vară a fost deschis publicului.
Cum era de așteptat hotelul are acum toate ingredientele specifice luxului, însă un detaliu aparent neimportant a uimit pe toată lumea. Mai exact, sigla care apare la intrarea în hotel este foarte asemănătoare celei a clubului FCSB. Același logo este folosit și pe site-ul oficial al unității de cazare. Totuși, sigla hotelului a suferit câteva modificări față de cea a clubului deținut de Becali. Literele F, C, S și B care apar pe desenul clubului roș-albastru au fost înlocuite cu T, C, A și B. Acestea sunt inițialele numelor fiicelor lui Gigi Becali, Theodora, Cristina și Alexandra, dar și a numelui de familie. În plus, cele două stele de pe stema clubului FCSB au fost înlocuite cu cele cinci ale categoriei în care a fost încadrat hotelul.
Gigi Becali este recunoscut pentru stilul său vestimentar extrem de elegant. În acest an însă latifundiarul din Pipera și-a schimbat radical modul în care se îmbracă.
În aproape toate aparițiile sale publice din acest an Becali a apărut îmbrăcat numai în haine de culoare neagră. În plus finanțatorul FCSB poartă mereu și o căciulă neagră pe cap. Toate aceste obiecte vestimentare au brodat cu roșu semnul crucii. Bluzele lui Becali au brodat și înscrisul în limba greacă „IC XC NIKA”, care înseamnă „Iisus Hristos biruiește”.
Toate materialele folosite pentru confecționarea hainelor lui Becali sunt procurate chiar de acesta, anunță gsp.ro. De designul lor se ocupă însă cunoscutul creator de modă Alexandru Ciucu. Acesta duce mai departe o tradiție veche de familie. Bunica lui Alexandru, Maria Ciucu a pornit afacerea în anul 1939. Ulterior, tatăl lui Alexandru a continuat afacerea imediat după Revoluția din 1989.
Gigi Becali plătește bani grei pentru aceste haine făcute pe comandă. Cel mai ieftin costum realizat de Alexandru Ciucu costă 4.100 de lei, însă prețul poate urca și până la 7.500 de lei.
Printre clienții firmei lui Alexandru Ciucu se numără nume importante precum Horațiu Mălăele, Gheorghe Dinică, Regele Mihai și fiica sa, Principesa Margareta, Klaus Iohannis și soția sa, dar și Prințul Albert de Monaco.