Câți bani trebuie să returneze Simona Halep după ce a fost suspendată patru ani pentru dopaj

Ioan Valentin Oprea 15.09.2023, 16:29
Câți bani trebuie să returneze Simona Halep după ce a fost suspendată patru ani pentru dopaj

Fost număr unu WTA, Simona Halep a primit o suspendare de patru ani în urma scandalului de dopaj în care a fost implicată din august 2022.

Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) ar fi dorit o pedeapsă şi mai dură pentru tenismena originară din Constanţa. Şefii ITIA au solicitat o suspendare de şase ani de zile în cazul Simonei Halep, plus anularea tuturor rezultatelor înregistrate de jucătoarea din România în perioada martie – octombrie 2022.

Va returna doar banii câştigaţi la US Open

Tribunalul independent Sport Resolutions de la Londra a fost mai blând şi a respins o astfel de soluţie. Instanţa britanică a stabilit ca Halep să stea pe tuşă patru ani, iar toate sumele câştigate în circuitul WTA începând cu data de 29 august să fie restituite.

Toate rezultatele obţinute de jucătoare în perioada 29 august 2022 – 7 octombrie 2022 sunt anulate, cu repercusiunile de vigoare, incluzându-se aici returnarea premiilor în bani, a trofeelor şi anularea punctelor”, se arată în decizia adoptată de Sport Resolutions.

În perioada respectivă, Halep a evoluat doar la un singur turneu. Aceasta a fost prezentă pe tabloul principal de la US Open, unde a fost eliminată încă din turul inaugural, de necunoscuta din Ucraina, Daria Snigur.

Tenismena în vârstă de 31 de ani va fi astfel obligată să restituie suma de 80.000 de dolari. Decizia nu este însă una definitivă, Halep având dreptul să facă apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Halep, acuzaţii la adresa ITIA

Potrivit ITIA, Halep a recurs în mod repetitiv şi sofisticat la un program de dopaj pentru a-şi îmbunătăţi performanţele din teren. Românca a negat constant că ar fi apelat la subtanţe interzise în mod conştient şi a explicat că substanţa Roxadustat regăsită în sângele său ar fi provenit de la un supliment contaminat.

Halep s-a plâns, de asemenea, că judecata în cazul său ar fi fost tărăgănată mult prea mult timp şi i-a acuzat pe şefii ITIA că au amânat nejustificat procesul său.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622