Câți bani plătește Gigi Becali pentru un trening. “A fost ideea lui”

18 05. 2023, 18:10

Finanţatorul de la FCSB, Gigi Becali, a obişnuit să îşi facă apariţia în spaţiul public, în 2023, cu aceeaşi ţinută neagră, care are brodată pe piept o cruce roşie. Alături de crucea roşie, este inscripţionat, în limba greacă, mesajul „IC XC NIKA”, care în traducere înseamnă „Iisus Hristos biruieşte”.

Materialele sunt achiziţionate direct de patronul roş-albaştrilor, iar designul îi aparţine creatorului de modă Alexandru Ciucu. Potrivit unui interviu acordat de Ciucu jurnaliştilor de la Can Can, un astfel de trening îl costă pe Becali aproximativ 1000 de euro.

Da, a fost ideea lui. Știe toată lumea că este un om religios, cu frică de Dumnezeu. Estimativ, cam în jur de 1.000 de euro este treningul”, a explicat Ciucu.

Colaborează cu Becali de peste un deceniu

Colaborarea dintre Becali şi Ciucu este una de lungă durată. Primele contacte dintre aceştia au avut loc la începutul anilor 2010. După ce a aflat că Alexandru Ciucu creează haine pentru reprezentaţii Casei Regale din România, omul cu banii de la FCSB a luat legătura cu acesta. Iniţial, Ciucu a creat mai multe costume elegante pentru Becali.

Colaborăm de când, practic, ne cunoaștem. De prin 2012 cred. A fost un articol de primă pagină, atunci exista presă tipărită. Dânsul a citit știrea și a aflat că sunt furnizor al Casei Regale și m-a sunat. Și așa a început colaborarea noastră”, a povestit Ciucu.

Se înţelege uşor cu şeful de la FCSB

Desingner-ul spune că a colaborat, de-a lungul anilor, foarte uşor cu Gigi Becali şi e ferm convins că parteneriatul dintre aceştia va continua şi în viitor.

Este un om cu care se lucrează foarte ușor dacă ești un bun profesionist. Dacă știi meseria, el știe ce să ceară. În domeniul hainelor, dânsul este foarte atent la detalii, știe foarte bine ce vrea, atât ca măsuri, cât și ca detalii de design. Țesăturile pentru costumele pe care le alege domnul Becali sunt în asentimentul meu. Dânsul are acest simț al culorilor, al desenelor și, în principal, al măsurii pe care o poartă”, a mai completat Ciucu.