Transferul lui Casemiro la Manchester United este în proporții foarte mari deja realizat, iar potrivit presei din Spania, gruparea de pe Old Trafford plătește în schimbul mijlocașului uriașa sumă de 70.000.000 de euro. Mutarea se anunță a fi o reală afacere pentru Real Madarid, având în vedere că brazilianul va împlini 31 de ani în februarie, iar Transfermarkt îl evaluează la „doar” 40.000.000 de euro.
UPDATE. Transferul lui Casemiro la United, oficializat!
Real Madrid a transmis printr-un comunicat oficial că a ajuns la un acord cu Manchester United pentru transferul lui Casemiro:
„Real Madrid și Manchester United au ajuns la un acord pentru transferul jucătorului Carlos Henrique Casemiro. Real Madrid dorește să-și exprime recunoștința și afecțiunea pentru Casemiro, un jucător care face parte deja din legenda acestui club. Real Madrid este și va fi mereu casa lui și îi urează lui și întregii sale familii mult succes în această nouă etapă a vieții”, au transmis madrilenii, pe site-ul oficial.
Casemiro își face deja bagajele pentru a merge la Manchester United, unde urmează să facă vizita medicală în aceste zile, iar jurnaliștii spanioli au aflat câți bani plătește, de fapt, gruparea de pe Old Trafford în schimbul mijlocașului brazilian.
Potrivit Marca, acordul dintre Real Madrid și „diavoli” este aproape total, iar United va plăti suma de 70.000.000 de euro. Valoarea lui Casemiro este incontestabilă, însă având în vedere că în februarie va împlini 31 de ani, iar Transfermarkt îl evaluează la „doar” 40.000.000 de euro, se poate spune că Real Madrid a făcut o afacere foarte bună.
Însă, cert este și că United își va betona mijlocul terenului odată cu aducerea lui Casemiro. Tot presa din Spania a mai notat și faptul că brazilianul va semna o înțelegere valabilă pe pantru ani de zile, cu un salariu uriaș! El ar urma să încaseze 18.000.000 de euro pe sezon, aproape dublu față de cât încasa la Real Madrid.
El va deveni al patrulea cel mai bine plătit jucător din Premier League, după Salah, Ronaldo și Haaland. Acest detaliu pune o presiune suplimentară pe conducerea de pe Old Trafford, deoarece suma totală care se va investi în transferul lui Casemiro ajunge la aproape 150.000.000 de euro. Iar cum jucătorul va avea o valoare de revânzare semnificativ scăzută peste cei patru ani de contract, mutarea s-ar putea dovedi a fi nu tocmai inspirată.
VIDEO. Casemiro, poate cel mai valoros mijlocaș defensiv al momentului:
Casemiro a fost extrem de încântat de oferta pe care a primit-o de la Manchester United și se pare că nu a avut nevoie de foarte mult timp de gândire pentru a lua o decizie. Carlo Ancelotti a încercat să îl convingă să rămână pe Santiago Bernabeu, însă fără succes.
„Motivele lui Casemiro sunt personale. Mi s-a întâmplat ceva similar când o antrenam pe Milan: te descurci foarte bine, dar la un moment dat vine vremea când vrei să încerci ceva nou. Este un lucru personal pe care-l înțeleg perfect.
Jucătorii îl înțeleg, întreg clubul are mult respect pentru el. Când Casemiro solicită să încerce o provocare nouă, trebuie să-l înțelegem, să acceptăm asta cu respect și afecțiune.
Am vorbit mult cu el, i-am ascultat dorința și am realizat că nu există vreo șansă să revină asupra deciziei. Nu știu ce se va întâmpla în următoarele ore, dacă va rămâne sau nu.
Am vorbit cu el în această dimineață. Vrea să încerce o provocare nouă. Clubul îl înțelege, pentru ceea ce a realizat și ce fel de persoană este. Există negocieri, nimic nu este oficial momentan, dar dorința sa de a pleca este clară. Dacă se va ajunge la un acord, avem resurse să îl înlocuim.
Joi am realizat că transferul s-ar putea întâmpla. Oricum, planurile lui Real Madrid nu se schimbă: vom lupta și vom concura pentru toate trofeele. Sunt sigur că ne-am descurca bine cu sau fără Casemiro, deși toată lumea îi recunoaște importanța și îl simpatizează”, a declarat Ancelotti, conform Marca.