Chiar dacă acum traversează o perioadă nefastă în ceea ce privește forma sportivă, Paula Badosa (42 WTA) se poate lăuda deja cu o avere impresionantă, obținută mai ales datorită tenisului. Fostul iubit a luat-o la rost pe această temă, iar replica a fost pe măsură.
Dezinvoltă și lipsită de inhibiții, jucătoarea din Spania nu a avut nicio emoție în fața tirului de întrebări incomode la care a supus-o David Broncano, moderatorul emisiunii TV din țara natală, chiar dacă până nu demult cei doi erau protagoniștii unei frumoase povești de dragoste.
Printre subiectele abordate s-a numărat și cel referitor la câștigurile sale. Cu toate că a evitat un răspuns concret, Badosa a intrat în joc, stârnind o mulțime de reacții în mediul online, unde momentul a devenit viral.
„Mereu am vrut să-mi adresezi întrebarea asta. Mi-am spus întotdeauna că visul meu, obiectivul meu este să am mai mulți bani decât tine. Într-un final, pot să spun că am reușit”, a fost reacția sa.
Având în vedere că a ocupat la un moment dat locul al doilea în ierarhia mondială, veniturile obținute nu sunt deloc de neglijat. Peste 5,5 milioane de dolari i-au intrat în conturi până acum din sportul alb, dar ele sunt completate de alte sume importante provenite din contractele de publicitate.
Întreaga ediție a emisiunii a fost ca un meci de box – amical, bineînțeles – între Paula Badosa și David Broncano. Acesta a profitat de fiecare ocazie să-și pună fosta iubită în dificultate, dar nici ea nu s-a lăsat mai prejos.
„Te-am cunoscut când erai pe locul 90 și apoi ai ajuns pe 2, într-un an și jumătate. Nu vreau să zic că e meritul meu, tu ești geniul, dar cred că te-am antrenat și eu”, i-a spus moderatorul.
„Ar trebui să-ți dau un procent, 0.5%”, a replicat, cu umor, jucătoarea din Spania, spre bucuria fanilor, care au „înroșit” butonul pentru like și au lăsat o sumedenie de comentarii în social media.
Într-un alt interviu acordat recent, Badosa a vorbit cu sinceritate și despre momentele dificile ale carierei sale de până acum. Specialiștii din tenis și admiratorii i-au atribuit supranumele de „noua Sharapova”, fără să bănuiască măcar că gestul lor avea să-i producă o depresie severă.
„Nu m-a deranjat că am fost comparată cu o legendă foarte elegantă, care a jucat foarte bine tenis. Dar nu eram obișnuită cu presiunea care a fost pusă pe mine și nu am știut cum să mă descurc. Toată lumea aștepta de la mine să fiu în Top 10 la 18 ani, dar nu eram pregătită mental și fizic pentru asta.
Am avut multe probleme psihice pentru că mintea mea nu era pregătită să asculte aceste lucruri. Timp de doi sau trei ani am încercat să mă lupt cu depresia. A fost foarte greu, pentru că nu am urcat în clasament și am pierdut foarte mult”, spunea iberica, citată de The Sun.