Fostul sportiv a încasat o sumă frumuşică în urma participării la emisiunea de mare audienţă difuzată de postul din Pache Protopopescu.
În vârstă de 44 de ani, Iftimoaie se întoarce mai bogat din Republica Dominicană. Chiar dacă a părăsit întrecerea dură şi s-a întors în România, acesta nu va avea motive de regret. El a renunţat la showul difuzat pe PRO TV chiar dacă nu fusese pe lista posibilor eliminaţi şi nici nu s-a confruntat cu probleme de ordin medical.
„Îmi pare rău că nu m-am cerut afară. Trebuia să o fac, trebuie să o fac! Nu mai suport. Nicicum nu e bine”, erau cuvintele lui Iftimoaie, citat de Cancan, cu puţin timp înaintea întoarcerii pe plaiuri mioritice.
Chiar dacă nu a obţinut marele premiu, Iftimoaie a fost răsplătit cu 52.000 de euro pentru cele trei luni în care s-a aflat în Caraibe. Cea mai bucuroasă pentru revenirea fostului sportiv acasă a fost soţia sa.
Maria i-a ţinut pumnii strânşi partenerului ei de viaţă până în momentul în care acesta a părăsit concursul. El a făcut parte din echipa Faimoşilor, alături de alte vedete precum Carmen Grebenişan, Jorge sau Maria Constantin.
„Este greu fără el, dar mai greu o să fie pentru noi mai târziu, dar noi ne-am zis cu toții că trebuie să luăm această competiție ca pe o experiență și cam atât. Înainte să plece în concurs, Ionuț avea emoții mari, dar știu că el este puternic și o să fie bine.
Ionuț nu s-a antrenat în ultima perioadă, pentru că el mereu face sport, are mereu grijă de felul în care arată. Mișcarea și exercițiile fizice nu îi sunt deloc străine. Nu are frică de nimeni din competiție, nu am auzit asta de la el”, a fost declaraţia Mariei Iftimoaie pentru Click, în momentul în care soţul ei se afla încă în concurs.