Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de 1000 de puncte de la Indian Wells.
Spaniolul a trecut în două seturi de Fabian Marozsan, 6-3, 6-3. După această victorie, spaniolul obține cel de-al 50-lea succes într-un turneu de 1000 de puncte. Meciul de aseară reprezintă și o revanșă luată de Carlitos. Cei doi sportivi s-au mai întâlnit anul trecut la Roma. Atunci, Marozsan a provocat o surpriză și l-a învins pe Alcaraz cu 6-3, 7-6.
Ibericul pare că și-a regăsit forma. Acesta încearcă să pună din nou mâna pe trofeul de la Indian Wells și să-și protejeze punctele obținute anul trecut când a câștigat turneul. Atunci l-a învins în finală pe Daniil Medvedev. În primele două tururi, spaniolul a trecut de italianul Matteo Arnaldi (locul 40) și canadianul Auger Aliassime (locul 31).
Alcaraz a amintit la conferința de presă de înfrângerea suferită anul trecut la Roma împotriva lui Marozsan. Totodată, a declarat că este mulțumit de jocul pe care l-a făcut în optimi.
„Sincer, am fost stresat înainte de meci. Nu am să vă mint, să joci împotriva cuiva care te-a bătut ușor… Îmi amintesc că nu am avut nicio șansă în meciul de la Roma. Mi-a fost greu să abordez meciul de astăzi. Sunt foarte mulțumit de cum m-am descurcat. Am început destul de bine, am jucat în stilul meu încă de la început. Bineînțeles că astăzi am știut ce trebuie să fac mai bine decât la Roma. Cu siguranță a arătat nivelul pe care îl are. Este un jucător foarte bun și sunt sigur că va continua să urce pe măsură ce vor trece sezoanele”, a punctat Alcaraz, la finaul meciului.
În sferturi, Alcaraz îl va întâlni pe germanul Zverev. Ultima întâlnire dintre cei doi a fost la Australian Open când Zverev l-a învins pe spaniol cu 6-1, 6-3, 6-7, 6-4. Germanul conduce la meciurile directe 5-3. În cazul în care Alcaraz nu va câștiga turneul de la Indian Wells, acesta ar putea fi depășit în clasamentul ATP de Jannik Sinner, elevul lui Darren Cahill.