Carlo Ancelotti, antrenorul de 64 de ani al lui Real Madrid, a vorbit recent despre zvonurile care îl legau de postul de selecţioner al Braziliei.
Ancelotti a confirmat că a fost în discuţii cu Federaţia Braziliană de Fotbal (CBF), dar a ales să rămână la Real Madrid, prelungindu-şi contractul până în 2026.
„Am avut contact cu naţionala braziliană, cu preşedintele ei, Ednaldo Rodrigues, căruia îi mulţumesc pentru dragostea şi interesul de a antrena Brazilia”, a declarat Ancelotti. „M-am simţit foarte mândru, dar totul a depins de decizia celor de la Real Madrid.”
În ciuda anunţului făcut vara trecută de CBF, care a anunţat că Ancelotti va ajunge în iulie 2024, situaţia a fost clară pentru Ancelotti de la început. „Realitatea este că în ultimele luni, Ednaldo a încetat să mai fie preşedinte şi în cele din urmă a fost aşa cum mi-am dorit întotdeauna: să rămân la Real Madrid. Nu ştiu dacă Brazilia mă dorea în 2026 sau dacă va fi mulţumită de decizia mea”.
Ancelotti, care a antrenat echipe precum AC Milan, Juventus, PSG şi Bayern, s-a declarat încântat de decizia sa de a continua la Real Madrid. „Sunt foarte fericit cu prelungirea, a fost o negociere destul de simplă, deoarece am convenit un acord între mine şi preşedinte. Sunt foarte fericit să mai am încă doi ani ca antrenor al lui Real Madrid”.
Această decizie pune capăt speculaţiilor privind viitorul lui Ancelotti, care a fost legat de postul de selecţioner al Braziliei timp de mai multe luni. Cu toate acestea, Ancelotti a ales să rămână la Real Madrid, clubul la care a revenit în 2021, după o primă perioadă între 2013 şi 2015. În ciuda interesului din partea Braziliei, Ancelotti a ales să continue proiectul său la Real Madrid, unde se simte „foarte fericit”.
Înaintea primului meci din 2024, cel cu Mallorca, antrenorul italian a făcut un anunț surprinzător despre viitorul său. Marele antrenor vrea să ”câștige” o nouă prelungire în viitorul apropiat, până în 2028.
”Mă bucur foarte mult că acest club îmi apreciază munca și vrea să continue. Nu mă grăbeam nicăieri. Nu cred că e ultima oară când prelungesc.
Ultimul meu sezon nu trebuie să fie în 2026. Sper să fie în 2027 sau 2028. Îmi place Madridul și vreau să rămân antrenor aici.”, a declarat Carlo Ancelotti, citat de Marca.