FIFA a luat decizia finală în disputa dintre Nantes și Cardiff, apărută în urma decesului atacantului Emiliano Sala.
În ianuarie 2019, Cardiff, la acel moment din Premier League, l-a transferat pe Emiliano Sala, atacantul lui Nantes, pentru 17 milioane de euro.
În timp ce zbura din Franța către Anglia, avionul de mici dimensiuni în care se afla a dispărut de pe radare, fotbalistul decedând.
Cele două cluburi s-au atacat reciproc, neștiind dacă plata trebuie realizată sau nu. Nantes a reclamat că jucătorul a plecat din Franța pentru a semna cu echipa britanică, accidentul fiind o consecință indirectă a plecării sale, în timp ce cei de la Cardiff au susținut că nu trebuie să achite pentru că jucătorul nu a ajuns să joace pentru ei.
FIFA a decis că cei de la Cardiff trebuie să achite pentru transferul lui Sala. Astfel, britanicii urmează să achite cele două tranșe neplătite pentru transferul său, de 5, respectiv 6 milioane de euro. Cele două ar fi trebuit achitate pe 1 ianuarie 2020 și 2021. Ele vor fi achitate alaturi de o dobândă penalizatoare de 5%.
Inițial, cei de la Cardiff au fost obligați să achite prima tranșă, de 6 milioane de euro.
În același timp, o anchetă penală este în desfășurare, în încercarea de a stabili cauzele și eventualii vinovați pentru accidentul aviatic.