„Capul face, capul trage. Nu trebuia să ajungă aici”. Cum comentează fostul coleg al lui Lupu condamnarea acestuia la închisoare. Exclusiv
Vestea că Dănuț Lupu va ajunge în spatele gratiilor a stârnit o mulțime de reacții din partea oamenilor de fotbal. Fostul său coleg a comentat la rândul său pe marginea subiectului.
Fostul coleg al lui Lupu, mesaj ferm după condamnarea acestuia la închisoare
Dănuț Lupu a fost prins conducând fără permis și, întrucât nu se afla la prima abatere de acest gen, a primit o condamnare de șapte luni și zece zile. La sfârșitul săptămânii va reveni din Grecia și va fi preluat de oamenii legii pentru a începe executarea pedepsei.
Cunoscut pentru faptul că nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume, Claudiu Vaișcovici și-a taxat fostul coleg de la Dinamo pentru fapta comisă, în condițiile în care ar fi trebuit să fie mult mai atent, având în trecut probleme cu legea. Acesta a respins categoric ipoteza conform căreia Lupu ar intenționa să nu se mai întoarcă în țară.
„Lupu se va întoarce în țară, nu cred că e omul care să se sustragă. Capul face, capul trage, știți cum e. Dacă legea prevede ceva, trebuie s-o respecți. Statul urmează procedurile normale pentru a-l avea în țară. Cred că Dănuț va reveni. Nu știu dacă a fost dat el ca exemplu, dar odată ce a mai greșit și a mai avut o condamnare cred că trebuia să fie mult mai precaut și să nu se ajungă aici”, a declarat Vaișcovici la PlaySport Live.
Prima reacție a lui Mircea Lucescu: „Aproape plânge în telefon”
În ceea ce-l privește pe Mircea Lucescu, acesta și-a exprimat convingerea că Dănuț Lupu a avut parte de o sentință extrem de dură, în condițiile în care infracțiuni mult mai grave s-au soldat, nu de puține ori, cu pedepse blânde. Tehnicianul i-a transmis și un mesaj fostului său elev: să fie puternic și să depășească momentul dificil.
„Telefon la Mircea Lucescu. Sun de mai multe ori. Raspunde intr-un final.
– Ce tot insiști?
– L-au condamnat pe Lupu, 7 luni…
– Stai, te sun imediat.
Mircea Lucescu revine. Are vocea joasă, aproape plânge în telefon.
„Cum s-a întâmplat? Nu pot să cred. Nu a omorât pe nimeni. Sigur, Dan a fost tot timpul un nebun… Sunt atâtea cazuri mult mai grave. Nu am fost de acord nici cu condamnarea lui Gică Popescu… Oameni care au făcut cinste acestei țări. Ii transmit să fie puternic, și sunt convins că o să fie puternic!”, a fost dialogul purtat de jurnalistul Daniel Nanu cu „Il Luce”.