Gigi Becali (64 de ani) a spus că va mai aduce la FCSB trei fotbaliști în zilele care urmează. Este vorba despre un fundaș central, un mijlocaș, dar și un atacant.
Căpitanul naționalei Letoniei, spre exemplu, a fost testat de Gigi Becali.
Până în acest moment, roș-albaștrii l-au legitimat pe Alexandru Băluță și sunt aproape de a-l transfera și pe Siyabonga Ngezana, din Africa de Sud.
Finanțatorul a spus că este dispus să ofere bani pentru a-și asigura serviciile jucătorilor, toți din străinătate, dar s-a apucat chiar el să-i testeze pe cei propuși.
Milionarul din Pipera, care nu a ratat ocazia de a-l lăuda pe Marius Șumudică, a dezvăluit cum a testat, luni seară, un fundaș central de naționalitate letonă. Este vorba despre Kristers Tobers (22 de ani), căpitanul naționalei.
Letonia a jucat luni seară cu Armenia, în deplasare, și a pierdut duelul de la Erevan, scor 1-2. Tobers a evoluat ca mijlocaș la închidere, în partea stângă, a fost integralist și s-a ales cu un cartonaș galben.
Becali a spus că a urmărit prestația acestui fotbalist timp de 15 minute și că nu a fost deloc impresionat, motiv pentru care a spus că nu mai este interesat de jucător și că acesta nu va mai ajunge la FCSB.
”Am zis ce mai aduc, nu înțelegi? Ești turc sau român? Trei: un mijlocaș, un fundaș, un atacant. Sunt trei pe fiecare post și vom alege de acolo.
Uite, unul l-am văzut eu. Căpitanul Letoniei (n.r. – Kristers Tobers). Stai mă, să-l văd eu. L-am văzut. Nu-l vreau.
El este fundaș central, dar a jucat mijlocaș. Păi, dacă el este mijlocaș trebuie să văd în 10 minute de câte ori ajunge mingea la el. Într-un sfert de oră a ajuns mingea de trei, patru ori, nu e ok.
Un fotbalist înseamnă altceva. A căzut. Erau trei, au mai rămas doi din acea listă”, a spus Becali, marți, în cadrul unei conferințe de presă organizată ad-hoc în fața Palatului său din Aleea Alexandru.
FCSB s-a despărțit în această vară de opt jucători: Joonas Tamm (31 de ani, fundaș), Deian Sorescu (25 de ani, mijlocaș), Iulian Cristea (28 de ani, fundaș), Billel Omrani (30 de ani, atacant), Boban Nikolov (28 de ani, mijlocaș), Sorin Șerban (23 de ani, fundaș), Ovidiu Perianu (21 de ani, mijlocaș) și Răzvan Oaidă (25 de ani, mijlocaș).
PORTARI: Andrei Vlad, Alexandru Maxim
FUNDAȘI: Valentin Crețu, Ovidiu Popescu, Joyskim Dawa, Denis Haruț, Luca Ciobanu, Matei Manolache, Ricardo Pădurariu
MIJLOCAȘI: Adrian Șut, George Gogescu, Alexandru Băluță, David Popa, Eduard Radaslavescu, Mihai Toma, Andrei Cordea, Laurențiu Vlăsceanu, Valentin Gheorghe, Matei Tănasă
ATACANȚI: Andrea Compagno, Luca Ilie