Când va ieși Dinamo din insolvență. Anunț de ultim moment al conducerii.
Luni, 4 septembrie, noul plan de reorganizare modificat al lui Dinamo a fost aprobat de Tribunalul București, clubul roș-alb reușind, astfel, să scape de datorii care se ridică la cinci milioane de euro.
Eugen Voicul, acționarul majoritar de la Dinamo, susține că formația roș-albă va ieși din insolvență, cel târziu, la finalul actualului sezon competițional.
„Suntem pregătiți să facem, la momentul potrivit, absolut toate plățile. Noi colaborăm foarte bine cu firma RTZ. Împreună cred că vom reuși să scoatem compania din insolvență cel târziu la finalul anului competițional.
Tehnic, depinde de alte evenimente care pot să apară, nu știm, de exemplu, dacă planul va fi contestat, e foarte posibil să fie contestat.
Planul acesta a fost aprobat și este executoriu. Orice contestație, în opinia noastră, nu va avea substanță”, a declarat Eugen Voicu, în cadrul emisiunii Dinamo 7/9.
„Dinamo e pe drumul cel bun, sportiv au pierdut întâlnind Rapidul într-o formă bună pe teren propriu al lor unde Rapidul e foarte puternică, pe plan sportiv ceea ce s-a obţinut a fost nesperat de mult cu jucătorii care au venit târziu la pregătire. Eu cred că se va salva nu va ajunge nici la baraj. Ovidiu Burcă cu bune cu rele dar gestionează foarte bine lucrurile acolo.
Pe plan financiar este extraordinar dacă s-a aprobat planul de reorganizare, au redus datoriile. Sunt convins că mai fac un pas înainte şi vor scăpa de datorii într-un an de zile. Dar le trebuie un stadion nou. Dacă se va începe demolarea şi construcţia noului stadion, Dinamo în viitorii ani va fi acolo în faţă se va bate la cupele europene şi la campionat”, a spus Ioan Andone, zilele trecute, în cadrul emisiunii PlaySport LIVE.