Simona Halep va juca duminică prima finală din 2022. Românca s-a calificat în ultimul act de la Melbourne Summer Set 1, iar adversara acesteia va fi rusoaica Veronika Kudermetova, numărul 31 WTA.
Finala este programată duminică, de la ora 08.00, ora României. În meciurile directe, Simona Halep o conduce pe Veronika Kudermetova cu 2-0, având un procentaj de 100%. Halep s-a impus, de fiecare dată, în 2021, în două seturi la Australian Open 6-1, 6-3 și Moscova 6-1, 7-6 (4).
Adversara din finală ar fi putut să fie Naomi Osaka, câștigătoarea Australian Open în 2021. Japoneza a acuzat, însă, probleme medicale și nu a avut șansa să lupte pentru un loc în finala de la Melbourne. În 2020 și 2021, jucătoarea din Japonia a procedat la fel în ceea ce privește turneele premergătoare Australian Open. Anul trecut, cum am menționat, acest lucru s-a dovedit a fi unul câștigător.
Simona Halep va disputa finala cu numărul 41 din carieră. Aceasta a câștigat 22 de trofee, pierzând alte 18 finale, ultima fiind chiar pe teritoriu autohton, la Transylvanian Open. De asemenea, ar fi și primul trofeu pentru Halep după o perioadă foarte multă, ținând cont că în 2021, aceasta nu și-a trecut în cont nicio astfel de disctincție.
Naomi Osaka și Veronika Kudermetova ar fi trebuit să joace de la ora 10.00, dar cu aproximativ patru ore înainte, sportiva din Japonia a anunțat că e nevoită să se retragă din cauza problemelor medicale. Aceasta a anunțat că resimte dureri musculare din cauza celor două meciuri jucate într-un timp relativ scurt.
Aceasta a disputat partide cu Maryna Zanevska (6-1, 6-1) și Andrea Petkovic (6-1, 7-5). Japoneza a jucat joi, de la 10.10 cu prima adversară și ieri, vineri, de la ora 13.15. Astăzi ar fi urmat al treilea meci în decurs de trei zile. Ea vine după patru luni de pauză, astfel că oboseala și-a spus cuvântul.
Sunt tristă că am fost nevoită să mă retrag din cauza unei accidentări, corpul meu a simțit un șoc după ce a trebuit să joc două meciuri intense unul după altul, după pauza pe care am avut-o.
Vă mulțumesc pentru dragostea pe care mi-ați arătat-o în această săptămână. Voi încerca să mă odihnesc și ne vedem curând!” a fost mesajul transmis de aceasta pe contul personalde Twitter.
Pe lângă Osaka, Kudermetova a trecut și de Viktoria Kuzmova (locul 162 WTA), Madison Brengle (locul 59 WTA), Anastasia Potapova (locul 69 WTA) și Naomi Osaka, prin forfait.
Pe de altă parte, Halep le-a depășit pe Destanee Aiava (locul 316 WTA), Gabriela Ruse (locul 87 WTA), Viktorija Golubic (locul 43 WTA), și Qinwen Zheng (locul 126 WTA).