Viață nouă în „Ștefan cel Mare”. După preluarea clubului de către un nou acționariat, veștile despre noul stadion îi bucură la rândul lor pe suporteri.
Nicu Grameni, organizator de competiții în cadrul CS Dinamo, asigură că șantierul va fi deschis cel mai târziu în luna iunie.
Invitat la „Dinamo 7/9”, emisiunea realizată pentru PlaySport de Cătălin Alexandru și Ionuț Zainea, Grameni susține că lucrările sunt în graficul agreat.
„Fanii vor avea surprize cu demolarea stadionului Dinamo. Va începe în prima parte a anului, nu mai târziu. Cam acolo unde s-a discutat, plus sau minus câteva săptămâni. S-au făcut măsurători de adâncime, de densitate a solului, totul este în termen. Se pregătește licitația pentru firma care va demola. Zic că nu ne apucă jumătatea lunii iunie, în niciun caz”, a spus oficialul.
După numirea lui Andrei Nicolescu director general în club, relația dintre FC Dinamo și clubul sportiv s-a strâns și mai mult. Cele două entități plănuiesc să meargă pe un drum comun.
„Mă bucură foarte mult relația dintre CS și FC. M-am întâlnit cu domnul Nicolescu pe holurile de la CS. Totul duce într-o direcție unică, să zic așa. Se discută despre Academie. Suntem cam la limită cu terenurile, este și o discuție pentru că jumătate din sintetic va dispărea odată cu startul demolării”, a mai explicat Grameni.
„Dinamo 7/9” se vede în fiecare joi, de la 19:00, pe Youtube și Facebook PlaySport.