“Când ai niște nulități care conduc fotbalul, nu ai cum să ai rezultate”. Dumitru Dragomir și-a trimis spionul la Budapesta. Omul a înregistrat totul despre șefii FRF
Dumitru Dragomir a găsit vinovaţi peste tot după ce Stanciu, Alibec şi ceilalţi tricolori s-au făcut de râs în faţa unui adversar fără obeictiv de calificare în această grupă.
Acuzaţiile fostului preşedinte de la LPF merg şi înspre actuala conducere a fotbalul românesc.
“Când ai niște nulități care conduc fotbalul, nu ai cum să ai rezultate. Am făcut de așa natură, astfel că unul dintre cei care au stat în tribună, în Ungaria, a înregistrat tot ce se vorbește și ce s-a strigat de către Stoichiță. Singurul care avea dreptate era numai Stoichiță.
Am pus tot ce a strigat el în paralel cu meciul și nu a greșit o dată. Trebuia să mai strige să nu facă Edi schimbările pe care le-a făcut. Eu am ținut cu Edi foarte mult, numai că aseară, dacă a făcut el, înseamnă că a greșit enorm. Dacă l-a influențat cineva, mai rău este”, a spus Dumitru Dragomir pentru Fanatik.
Decizie contestată
„Oracolul din Bălceşti” a fost nemulţumit că Edi Iordănescu l-a înlocuit pe omul pe care îl considera capabil să tranşeze meciul în favoarea noastră.
“Nu poți să îl scoți pe Alibec la 0-0, când nu ai alt vârf de atac. Nu poți să îl scoți pe Drăguș. Îl lași, pentru că jucase bine. Era și bine antrenat, se mișca bine. Și nu poți să joci fără Olaru. E singurul care are viteză.
Restul, numai morți, jucători lenți. Schimbările și echipa au fost făcute prost. Nu poți să joci cu toată echipa lentă. Să îl ai pe Sorescu, jucător de viteză, care face banda, și să joci cu Rațiu este imposibil”, a fost analiza lui Mitică Dragomir.
Alte reproşuri pentru selecţioner
Dumitru Dragomir ar fi folosit în meciul de pe arena Ujpest jucători rapizi. Care ar fi putut destabiliza sistemul defensiv gândit de adversarii noştri.
“Eu l-am tot lăudat pe Edi, dar ieri…Convingerea mea este că el a greșit prima dată când a făcut echipa. A doua oară, când a făcut schimbările. Nu poți să joci numai cu jucători cu viteza a întâia și a doua. Mihăilă trebuia să joace. Cum să nu joci cu Coman, pentru că a jucat un meci prost la echipa națională? Lasă-l, băi frate, că e jucător de viteză. Trebuiau să fie cel puțin 6 jucători de viteză la echipă”, a mai transmis fostul şef de la Ligă.