Dinamo a scris o nouă pagină de istorie în handbalul masculin românesc. Tocmai a învins-o pe Skjern, asigurându-și calificarea în Final Four-ul European League, cea de-a doua competiție valorică.
Performanța e cu atât mai impresionantă cu cât danezii porneau cu prima șansă după rezultatul din tur. „Dulăii” reușiseră să obțină o victorie fragilă, la doar un gol diferență, 28-27.
Elevii lui Xavi Pascual au avut o prestație impecabilă în deplasare și s-au impus fără mari emoții, scor 38-34. Nu a contat nici măcar cartonașul roșu încasat de Robert Militaru în prima repriză.
Ante Kuduz și Luka Cindric au îngenuncheat defensiva adversă, iar Vladimir Cupara a avut câteva intervenții providențiale între buturi. Așa a fost posibilă diferența de opt goluri afișată la pauză pe tabela de marcaj, 20-12.
Partea a doua a fost ceva mai echilibrată, pe fondul unei relaxări în tabăra campioanei României, taxată în mai multe rânduri pe contraatac. În minutul 40, danezii s-au apropiat la cinci goluri, 20-25, dar nu a putut întoarce rezultatul. Mici emoții au mai fost cu 10 minute înainte de final, când diferența s-a redus la patru goluri.
S-a terminat 34-38, iar România se poate mândri cu o nouă prezență în Final Four-ul competiției, după nu mai puțin de un deceniu de așteptare. HCM Constanța era ultima echipă ajunsă în această fază.
Evident, sărbătoarea a început de îndată ce s-a auzit sirena. Jucătorii au făcut o horă a bucuriei pe parchetul din Skjern. Ultimele două echipe calificate se vor decide în urma duelurilor dintre Nantes și Fuchse Berlin (33-33 în tur), respectiv Sporting și Rhein Neckar (29-32 în tur).
Având în vedere rezultatul din tur, situația lui Xavi Pascual era incertă. În spațiul public se vehicula că oficialii luau în calcul înlocuirea sa în cazul unei înfrângeri.
Victoria a adus liniștea, astfel că echipei nu-i rămâne decât să se pregătească pentru duelurile de la Hamburg. Cât despre mult dorita revenire în Champions League, decizia aparține Federației Europene. Rămâne de văzut dacă aceasta va acorda un wild-card sau va alege altă formație, cum s-a întâmplat anul trecut, când beneficiara a fost HC Zagreb.
„În această viaţă, toată lumea are momente şi diverse motivaţii. Iar motivaţia mea în momentul de faţă este să fiu aici. Dacă această motivaţie va dispărea o să merg la preşedinte şi îi voi spune: ‘trebuie să încheiem’. Dar sunt foarte fericit de echipă, de oamenii cu care lucrez şi am făcut lucruri minunate aici. De ce să nu continuăm să îmbunătăţim? Asta încercăm să facem”, spunea Xavi Pascual în ianuarie 2023, potrivit fanatik.ro.