Cale liberă pentru Simona Halep spre finala de la Wimbledon. Care e raportul între campioana noastră și Rybakina

Gabriel-Alexandru Ioniță 06.07.2022, 17:51
Cale liberă pentru Simona Halep spre finala de la Wimbledon. Care e raportul între campioana noastră și Rybakina

Simona Halep este favorită clară, cel puțin pe hârtie, înaintea meciului cu Elena Rybakina, din semifinalele ediției din acest an a turneului de la Wimbledon. Astfel, fostul lider WTA are șanse foarte mari să dispute o nouă finală la All England Club. Ultima dată, în 2019, românca s-a impus în fața Serenei Williams, după un meci epocal.

Acum, Simona Halep pare a fi principala favorită la câștigarea trofeului. Mai ales după ce liderul mondial, Iga Swiatek, a fost eliminat prematur pe iarba londoneză. Românca de 30 de ani a prestat un tenis de cel mai înalt nivel la această ediție a turneului de la Wimbledon. În special în meciurile din optimi și sferturi, cu Paula Badosa, respectiv Amanda Anisimova.

Simona Halep are avantaj în meciurile directe cu Elena Rybakina

De altfel, Halep chiar a apreciat după meciul cu Anisimova că practică în acest moment cel mai bun tenis al carierei sale. Mai mult, Matts Wilander, fostul mare tensimen suedez și în prezent analist Eurosport, consideră că iarba este în prezent suprafața pe care românca dă cel mai bun randament.

În acest context, se poate spune că Simona Halep pleacă în mod clar cu prima șansă în fața Elenei Rybakina. Sportiva de 23 de ani care reprezintă Kazahstanul a trecut în sferturile de finală de australianca Ajla Tomljanovic, scor 4-6, 6-2, 6-3.

Ea se află în prezent pe locul 23 în clasamentul WTA și va juca prima semifinală de Grand Slam din carieră. În duelurile directe, Simona Halep conduce cu 2-1. Singura victorie a Elenei Rybakina a venit în 2019, la Wuhan. Atunci, românca a fost nevoită să abandoneze la scorul de 5-4 pentru adversară în primul set.

Ulterior, Simona Halep s-a impus de două ori, de fiecare dată în trei seturi. S-a întâmplat în 2020, în finala de la Dubai. Respectiv în 2021, în turul trei de la US Open. Elena Rybakina, în vârstă de 23 de ani, a câștigat două turnee WTA în cariera sa, primul la București în 2019.

Jucătoarea din Kazahstan s-a descurcat totuși excelent până acum la Wimbledon

În turneele de Grand Slam, cel mai bun rezultat al său este reprezentat de un sfert de finală jucat la Roland Garros în 2021. În acest an nu s-a descurcat chiar extraordinar în acest tip de turnee. La Australian Open a fost eliminată în turul doi. Iar la Roland Garros în turul trei.

Totuși, și ea vine după un parcurs foarte bun la ediția din acest an de la Wimbledon. Asemenea Simonei Halep, kazaha născută la Moscova nu a pierdut nici măcar un set până în sferturi. Înainte de meciul cu Ajla Tomljanovic, ea trecuse de jucătoare precum Coco Wandeweghe, Bianca Andreescu, Qinwen Zheng și Petra Martic.

Partida dintre Simona Halep și Elena Rybakina se va juca joi, la o oră ce va fi stabilită ulterior de organizatori. În cealaltă semifinală se vor duela Ons Jabeur și Tatjana Maria.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622