„Călăul” lui Tamaș e chiar omul care l-a adus la Petrolul. Nae Constantin a recunoscut: „Înregistrarea s-a făcut cu telefonul meu” Detalii incredibile din haosul de la Ploiești

Robert Zanfir 13.10.2022, 18:36
„Călăul” lui Tamaș e chiar omul care l-a adus la Petrolul. Nae Constantin a recunoscut: „Înregistrarea s-a făcut cu telefonul meu” Detalii incredibile din haosul de la Ploiești

Nae Constantin (48 de ani) a recunoscut joi că el este cel care l-a înregistrat pe Gabi Tamaș (38 de ani) în timp ce înjura suporterii Petrolului. Antrenorul spune că nu a fost nimic premeditat și că avea nevoie de o justificare în fața suporterilor.

Gabi Tamaș a plecat cu mare scandal de la Ploiești. Clubul a decis să rezilieze contractul jucătorului adus în acestă vară. Imediat, în spațiul public a ajuns o înregistrare în care fundașul înjura ca la ușa cortului galeria Petrolului!

„Călăul” lui Tamaș e chiar omul care l-a adus la Petrolul. Nae Constantin a recunoscut

Nae Constantin a ieșit public și a recunoscut că totul a plecat de la el, dar că a fost nevoit să îl înregistreze pe jucător pentru a justifica decizia de a renunța la el.

„Am fost primul care a zis DA atunci când l-am adus la Ploiești și  de asemenea am fost primul care am zis DA când am discutat cu președintele pentru reziliere. Înregistrarea pe care am făcut-o a fost de pe telefonul meu, nu a fost nimic premeditat. Am o aplicație în telefon, care înregistrează automat toate convorbirile, pentru ca în trecut am avut o experiență neplăcută în care am fost amenințat de către cineva. În momentul în care au fost discuțiile că de ce pleacă Tamaș, trebuia să ne justificăm într-un fel. Am dat această înregistrare liderilor galeriilor, dar mai departe, cum a ajuns în online, nu știu.

Ce a apărut în online e doar o parte. Toată înregistrarea are undeva la 15 minute. Știu ce înseamnă, mi-o asum. Daca e greseală, o să plătesc, mai mult de atât ce pot să fac. Ne-am întâlnit ieri dimineață și i-am transmis că decizia noastră este rezilierea contractului. Trebuia să ne justificam într-un fel, altfel toate reproșurile erau îndreptate asupra noastră.

A la long au mai fost probleme, dar le știam. În momentul în care l-am adus pe Tamaș, l-am adus și cu bune și cu rele. Doar că s-a ajuns undeva până sus… Gabi Tamaș era bun și în vestiar și la antrenamente, te ajuta enorm, doar că în anumite momente se schimba. Nu cred că Gabi Tamaș a fost găsit beat lat în veastiar niciodată, nu!

Rămâne de văzut daca va fi o pierdere. Știu cum e cu Gabi Tamaș, rămâne să vedem și cum e fară Gabi Tamaș. Avem jucători care pot acoperi postul lui Gabi Tamaș.

Nu cred că e normal, dar trebuia să am o justificare, asta e clar! Toată lumea, inclusiv șefii de galerie, au început să sune. De ce, de ce, de ce? Trebuia să arătăm de ce. Suporterii noștri au participat la crearea clubului ăstuia, în 2016. Țin minte că veneau cu baxurile de apă”, a declarat Nae Constantin într-o conferință de presă.

Nae Constantin: Nu sunt mândru, dar aveam nevoie de această justificare!

„Nu voiam să se ajungă aici, am citit de sifoane, de securitate. Am vrut să fie doar o justificare de ce facem acest pas. Îmi pare rău că am făcut acest pas, nu sunt mândru de asta, doar că aveam nevoie de această justificare.

Nu e nicio premeditare, eu nu am făcut decât să îl calmez în discuția aia. El era pornit să aibă o discuție. A fost prima data când m-a sunat, pe mine nu obișnuia să mă sune.

Eu nu sunt mândru de ce am făcut, v-am zis. Dar am fost nevoit să fac asta. Dacă aș fi venit să spun în fața voastră că Gabi Tamaș înjură galeria etc nu m-ar fi crezut nimeni. Exista deja un precedent cu Vajushi. Nimeni nu a crezut în vorbele mele, atunci cand am descris cum se comporta albanezul. Gabi Tamaș nu era un ghimpe în vestiar, chiar era pâinea lui Dumnezeu…

Îl știam, știam pe cine am adus, dar l-am adus că să ne ajute fotbalistic. Și ne-a ajutat fotbalistic, dar asta fost decizia noastră. Nu a fost doar decizia mea. Nu o facem cu bucurie despărțirea asta, e clar. Nu aș vrea să rămânem dușmani, deși e greu în momentul ăsta. Dacă nu făceam pasul asta, probabil săptămână viitoarea urma să plec eu.

Am vrut să îmi asum. Nu puteam să vin să spun că mi-a furat cineva telefonul…Nu era prevăzută, nu l-a așteptat nimeni. E destul de greu să aducem pe cineva în momentul ăsta”, a mai spus antrenorul Petrolului.

Mă, cine sunt suporterii ăștia? Nu înțeleg românește. Eu, pe mine… Cum p**a mea nu înțeleg? Mai dați-vă în p**a mea… Sunt 50.000? Aduc 100.000 de prieteni și îi acopăr. Mai dați-vă în p**a mea de aici…

M-au disperat suporterii ăștia. Toată lumea numai de suporteri… Mă c*c pe ei eu. Eu chiar mă c*c pe ei. I-am chemat de fiecare dată și le-am spus «Mă c*c pe voi».
Gabi Tamaș

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622