Cad capete după umilința pe care naționala României a suferit-o cu Muntenegru! Doi oameni de bază au anunțat că vor să se retragă
Se anunță schimbări mari la naționala României, după umilința cu Muntenegru. Doi dintre veteranii de la lot sunt convinși că este momentul să pună punct carierei în tricoul selecționatei noastre. Unul este chiar căpitanul Chiricheș.
Umilința cu Muntenegru aduce schimbări la naționala României. Jucătorii care sunt gata să își ia la revedere de la lot
Căpitanul naționalei și-a asumat eșecul de la Podgorica, după niște erori personale care au condus la primirea celor două goluri. Dar, în vestiar, lucrurile au stat altfel. Chiricheș a fost afectat de valul de critici din România și, conform GSP, fundașul central nu ar mai dori să continue la națională.
Alături de el, nici Alex Maxim nu mai pare convins să vină la lot. Mijlocașul a avut niște sezoane foarte bune în Turcia, a marcat 29 de goluri în ultimile 2 campionate. Dar evoluțiile sale nu au fost replicate și pentru naționala României. Cei doi jucători, de 32, respectiv 31 de ani, ar fi anunțat deja că, după aceste meciuri din luna iunie, nu vor mai onora convocările.
Eu vreau să îmi asum acest eșec, erorile mele au dus la acest rezultat. Este doar vina mea, ei nu au avut faze de gol, doar la greșelile mele au marcat. Îmi pare rău de restul jucătorilor, sper să câștige meciul viitor. Această înfrângere trebuie să aibă un impact în vestiar, toți trebuie să dăm mai mult. Trebuie să avem mai multă încredere, să luptăm mai mult. Tricoul naționalei îți dă o anumită responsabilitate, trebuie să ajuți echipa să câștige”, a spus Vlad Chiricheș la Prima TV.
Gabi Balint l-a sfătuit pe Vlad Chiricheș să urce din centrul apărării în linia de mijloc
În mod evident, după meci, Vlad Chiricheș a fost criticat foarte dur de către oamenii de fotbal din România. Au existat însă și voci care i-au luat apărarea fotbalistului în vârstă de 32 de ani. Gabi Balint a apreciat că acesta este folosit pe o poziție pentru care nu are calitățile necesare, respectiv cea de fundaș central.
Fostul fotbalist al Stelei, câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986, consideră că Vlad Chiricheș nu poate juca în centrul apărării și l-a sfătuit să se reprofileze pe poziția de mijlocaș defensiv.
Nimic nu a mers, a fost un meci groaznic, cel mai slab din ultimii ani. Mai vin și greșelile lui Chiricheș, ne-am obișnuit cu ele. Băiatul ăsta, îl consider talentat, dar nu e postul lui. Nu poate, pentru că nu are calitățile unui fundaș central. În schimb, poate fi un mijlocaș central foarte bun. Dar nu Chiricheș este problema echipei naționale”, a spus Gabi Balint potrivit Digi Sport.