”Ca niște idioți”. Fotbalistul din Superliga care a recunoscut jocul slab al echipei sale

31 07. 2023, 23:35
Adam Nemec si Paul Papp, în Petrolul - Voluntari 0-2 / Foto: Sport Pictures

Etapa 3 din Superliga a oferit multe partide extrem de interesante, nu doar Oțelul – FCSB 0-2.

Și la Ploiești a fost un meci cu de toate, dar și cu scandal la final în tabăra ”găzarilor”. Constantin Budescu a amenințat cu rezilierea contractului, în timp ce ilfovenii au avut motive de bucurie după ce Boboc și Nemec au marcat golurile victoriei.

Fotbalistul din Superliga care a recunoscut jocul slab al echipei sale. ”Playofful este destul de departe”

Totuși, vârful slovac a avut puterea să recunoscă, la final, că prima repriză nu a fost deloc una bună.

„În prima repriză nu prea am fost în meci, am alergat ca nişte idioţi, dar până la urmă am reuşit să câştigăm în repriza a doua, când am înscris de două ori, iar Petrolul a greşit mai mult.

Play-off-ul este atât de departe încât nu te poţi gândi acum la el.

Da, o luăm meci cu meci, avem acum o victorie în deplasare care trebuie confirmată şi acasă”, a declarat Adam Nemec.

Nemec a executat lovitura liberă din care FC Voluntari a deschis scorul şi a marcat al doilea gol al echipei ilfovene.

”Am fost în vacanță 6 luni”. Dat afară de FCSB, a revenit cu gol în Liga 1. Mihai Stoica a spus ce s-a întâmplat

FCSB a schimbat destul de mult lotul în ultimul an calendaristic.

Este deja cunoscut faptul că Gigi Becali (65 de ani) aduce fotbaliști la echipă, dar aceștia au puțin timp pentru a-și demonstra valoarea.

Așa s-a întâmplat și cu Radu Boboc (24 de ani). Adus de la Viitorul, actuala Farul, fundașul dreapta nu a impresionat în prima parte a sezonului trecut la gruparea roș-albaștrilor, astfel că finanțatorul a decis în pauza de iarnă a acestui an să renunțe la serviciile sale.

Boboc nu și-a găsit nicio echipă în acel mercato, astfel că a fost nevoit să aștepte finalul de campionat. Abia atunci a primit o ofertă de la FC Voluntari pe care a acceptat-o.

Azi, la Ploiești, contra Petrolului, Boboc a marcat în minutul 77 și le-a deschis drumul ilfovenilor spre succesul cu 2-0, stabilit de Nemec (79). După meci, Constantin Budescu a declarat că se gândește să plece de la Petrolul, nefiind mulțumit că a fost schimbat.

”Am fost în vacanță 6 luni, m-am pregătit singur. A fost o perioadă grea, dar acum mă bucur de fotbal. Sunt fericit că am revenit și vreau să mă bucur în continuare de acest sport.

Nu s-au întâmplat prea multe la FCSB, asta a fost decizia celor de acolo. Nicio problemă, îmi văd de treabă. Sunt fericit că deja am început să am reușite, pasă de gol și acum gol, sper să o țin tot așa și să fiu sănătos.

Sunt fericit aici, am avut și alte oferte, dar mă bucur că sunt aici, cu acest grup. Ne bucurăm de tot ce facem zi de zi”, a spus Boboc, la Digi Sport.

Mihai Stoica a spus de ce FCSB nu l-a mai vrut pe Radu Boboc: ”A jucat în cel mai important meci al nostru din sezonul trecut”

Fotbalistul a primit imediat replica de la Mihai Stoica (58 de ani), managerul general al FCSB-ului. Oficialul roș-albaștrilor a explicat de ce clubul a cerut rezilierea contractului.

„A intrat la pauza meciului cu Viking Stavanger și a jucat cel mai important meci al nostru din sezonul trecut. Mi s-a părut o declarație de bun simț din partea lui.

Era concurent pe post cu Ovidiu Popescu, Pantea și Crețu. Erau patru, din ei trebuia să plece unul și așa s-a luat decizia”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Mihai Stoica s-a referit la meciul dintre Viking și FCSB, câștigat de roș-albaștri în deplasare, la 25 august 2022, 1-3, după ce norvegienii câștigaseră la București cu 2-1, victorie în urma căreia bucureștenii s-au calificat în grupele UEFA Conference League.