Că are kilograme în plus nu spune. Numai în România mai poate continua”. Budescu, pus la zid după ce a amenințat că pleacă de la Petrolul

Bogdan Solomon 01.08.2023, 10:16
Că are kilograme în plus nu spune. Numai în România mai poate continua”. Budescu, pus la zid după ce a amenințat că pleacă de la Petrolul

Constantin Budescu a fost pus la zid după ce a amenințat cu plecarea de la Petrolul, contestând deciziile luate de antrenorul Florin Pârvu în meciul pierdut pe propriul teren, scor 0-2, cu FC Voluntari.

Budescu, luat la țintă după ce a amenințat că pleacă de la Petrolul

Mijlocașul de 34 de ani a evoluat ca titular în duelul din cea de-a treia etapă a Superligii, dar a fost înlocuit cu Irobiso în minutul 63. Decizia l-a înfuriat atât de tare încât l-a atacat pe Florin Pârvu și a lăsat de înțeles că se gândește să părăsească echipa. Pe 2 august se împlinește un an de când a revenit oficial.

Declarațiile nu au rămas, însă, fără ecou. Comentatorul Bogdan Cosmescu s-a lansat într-o adevărată tiradă la adresa lui, exprimându-și convingerea că Superliga este singurul campionat în care mai poate juca, având în vedere kilogramele în plus și prestațiile de până acum, mult sub așteptări.

În prima etapă, „Budi” a ratat o lovitură de la 11 metri, în minutul 59. Iar în cea de-a doua a fost schimbat în minutul 76. Contractul cu Petrolul expiră la finalul stagiunii.

„Numai în fotbalul românesc ar putea continua acest fotbalist la club. Sunt două variante. Ori știe că va urma schimbare de antrenor, ori… El e excepțional de bine pregătit, a bătut foarte bine o lovitură liberă. Era gol, dar l-au anulat ăștia. Hai, mă… cred că Budescu are o permisiune de sus, de undeva.

El are kilograme în plus, despre asta nu poate să zică nimic! Dacă joacă așa bine cu ele în plus, înseamnă că altfel ar fi fost Sterling. Fiecare are viața lui, nu îi reproșez eu. Dar una e să fii nemulțumit și alta e să spui pe post chestia asta. Una e să merg în vestiar și să mă cert, ca între bărbați. Cum mai retragi vorbele astea?”, a reacționat Cosmescu, la Orange Sport.

„M-am dus la vestiare și m-am schimbat pentru că era foarte cald, am transpirat și cam atât. Eram și supărat pentru că m-a scos după 10 minute. E decizia lor, nu a mea. Dacă nu pot, îmi văd de treaba mea. Eu am venit aici să ajut. Dacă încurc, îmi văd de treaba mea. Dacă nu ajut cu nimic și doar sunt schimbat…

Eu am venit acasă și vreau să ajut această echipă. Dacă nu se poate, probabil vom găsi altă cale. Și plecarea e o variantă. Îmi place să joc fotbal și vreau să stau acolo unde oamenii sunt lângă mine și mă ajută, nu vreau să fiu prima schimbare. Eu am venit să ajut. Dacă nu ajut, îmi văd de drumul meu”, a spus Budescu după Petrolul – FC Voluntari 0-2.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622