Bye-bye FC Liverpool! Jurgen Klopp a luat decizia finală în cazul acestui jucător!

01 11. 2021, 14:22
Jurgen Klopp va renunța în iarnă la portarul Loris Karius

De când se află la Liverpool, Jurgen Klopp a demonstrat că are un fler deosebit când vine vorba despre transferuri. Însă unii jucători aduși de tehnicianul german pe ”Anfield Road” au dezamăgit. Astfel, Jurgen Klopp a luat decizia finală în cazul portarului Loris Karius.

Jurgen Klopp a luat decizia finală în cazul lui Loris Karius

Jurgen Klopp  se pregătește să facă unele schimbări în lotul lui Liverpool, în această iarnă. Unii jucători care nu au dat randamentul scontat vor părăsi gruparea de pe ”Anfield Road”. Conform celor de la Liverpool Echo, primul jucător care va pleca de la Liverpool în această iarnă este portarul Loris Karius.

Portarul german a fost adus în 2016 de la Mainz la dorința tehnicianului Jurgen Klopp. Englezii au plătit pentru el 7 milioane de euro. Karius a fost împrumutat în ultimele sezoane la Beșiktaș și Union Berlin, dar nu a putut fi vândut, nimeni neavând încredere în el.

Loris Karius (28 de ani) poate fi considerat unul dintre puținele transferuri ratate ale lui Klopp la Liverpool. La sosirea pe ”Anfield Road”, germanul a fost folosit ca titular, Klopp acordându-i încredere deplină. Karius a gafat impardonabil în finala Champions League din 26 mai 2018, pierdută de Liverpool contra lui Real Madrid cu scorul de 1-3. De atunci, portarul german nu a mai prins niciun minut pentru echipa ”cormoranilor”.

După finala de coșmar de la Kiev, Karius a fost împrumutat la Beșiktaș. Germanul a apărat în 67 de meciuri pentru gruparea din Istanbul, dar împrumutul său a fost terminat prematur după ce turcii nu i-au achitat patru salarii. Liverpool a susținut că Beșiktaș nu și-ar fi permis să-l cumpere definitiv, astfel că oficialii clubului au încercat să-l forțeze pe portar să rupă contractul.

Ulterior, Karius s-a întors la Liverpool care l-a împrumutat sezonul trecut, la Union Berlin.  Neamțul nu s-a impus nici în Bundesliga, unde a evoluat în doar cinci meciuri. Karius a ajuns la finalul pregătirii de vară la Berlin, iar veteranul Andreas Luthe (34 de ani) i-a luat fața la echipa berlineză.

Gafele din finala Champions League încă îl urmăresc pe Loris Karius

Loris Karius a revenit în vara acestui an la Liverpool, unde a devenit a patra variantă, după Alisson, Adrian și Kelleher. Presa din Anglia susține că Liverpool nu îi va oferi prelungirea contractului. Astfel, Karius va rămâne liber pe 30 iunie 2022.

Jurnaliștii din străinătate susțin că Loris Karius a fost foarte afectat după ce s-a întâmplat în finala Champions League contra lui Real Madrid. În ciuda faptului că după meci Jurgen Klopp i-a transmis că o poate lua de la zero, portarul german a fost vizibil afectat. Ulterior, gafele sale au fost îndelung mediatizate, inclusiv cele de la antrenament. Toate aceste lucruri l-au apăsat pe Karius. Germanul nu a reușit să treacă peste presiunea venită din exterior. Astfel, el a pierdut orice șansă de revenire în poarta lui Liverpool.

Karius este cotat de cei de la Transfermartkt la 2 milioane de euro.